Paznicul AJVPS a demisionat

Girişu de Criş  – Paznicul din cadrul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bihor, prins la braconat iepuri, la Girişu de Criş, de către poliţiştii de frontieră, şi-a dat demisia în cursul zilei de marţi. Potrivit directorului AJVPS Bihor, Ioan Silaghi, paznicului i-a fost confiscat şi pistolul după declanşarea anchetei.

„Erau două posibilităţi: să-şi dea demisia sau să îl dăm noi afară. Şi-a dat demisia şi şi-a predat echipamentul, adică pistolul, întrucât puşca a fost confiscată la faţa locului de poliţiştii de frontieră. De aici încolo continuă cercetările şi va răspunde în faţa legii”, a declarat directorul AJVPS Bihor.

Acesta a precizat că cei care comit astfel de acte trebuie să conştientizeze că dacă sunt prinşi răspund penal, însă sunt obligaţi şi să plătească paguba şi amenzile. „În cazul în care braconează un porc mistreţ, au de plătit 2.000 de euro. Pentru iepuri e mai puţin”, a conchis reprezentantul asociaţiei.
Reamintim că paznicul Gheorghe D. (42 ani) a fost prins împreună cu Florian T. şi Florian C. (44 ani), ambii din Girişu de Criş, în timp ce braconau luni noaptea iepuri la lumina farurilor unui tractor neînmatriculat.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !