PC propune modificare codului penal

Reactualizat la:
PC propune modificare codului penal
Mai mulţi parlamentari ai PC au depus, la Camera Deputaţilor, o propunere legislativă pentru modificarea Codului penal. Anunţul a fost făcut de de purtătorul de cuvânt al conservatorilor, deputatul Bogdan Ciucă.

Potrivit acestuia, iniţativa urmăreşte modificare articolului 166 din Codul penal, astfel încât „iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol sub orice formă ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la cinci la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Bogdan Ciucă a precizat că, deşi iniţial Codul Penal sancţiona aceste fapte, prin legea 278/2006 au fost dezincriminate toate faptele care pun în pericol ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român cu condiţia să nu fie comise prin violenţă. „Aceasta înseamnă că poţi să ataci sub orice formă ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran al ţării, dacă o faci zâmbind, dacă o faci îndemnându-i pe alţii, dacă nu o faci cu violenţă”, a spus Bogdan Ciucă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase