PD si UDMR conduc Compania de Apa

Partidul Democrat si UDMR au control total asupra SC Compania de Apa Oradea SA. În Consiliul de Administratie al noii societati, care este succesoarea Regiei Autonome Apa-Canal, au patruns doar reprezentantii celor doua formatiuni politice.

Prima propunere a venit din partea pesedistei Silvia Suciu, care a considerat ca colegul sau de partid, Ovidiu Copil, este persoana potrivita pentru administrarea societatii, cu toate ca statutul de consilier local este incompatibil cu cel de membru în Consiliul de Administratie.

Marcel Tarta, care a atentionat asupra incompatibilitatii lui Copil, nu s-a dovedit cu nimic mai breaz decât antevorbitoarea sa. Pedistul l-a propus pe directorul general Ioan Ciursas, gest complet inutil, având în vedere art. 5 din capitolul V al Actului Constitutiv al societatii, votat în prealabil de consilieri, conform caruia „presedintele Consiliului de Administratie este directorul general al societatii”.

Numai specialisti

Viceprimarul Mihai Groza le-a atras atentia alesilor sa faca propuneri tinând cont nu atât de afinitatile politice, cât mai degraba de pregatirea profesionala. „E absolut necesar sa fie cât de cât specialisti”, a afirmat Groza. Îndemnul viceprimarului nu a fost întru totul ascultat de consilieri, pesedistii dorind sa-l vada între administratorii Companiei de Apa Oradea si pe profesorul de sport Dan Matei, presedintele organizatiei judetene a partidului. Liberalii au facut si ei doua propuneri, fiind însa sariti din schema de partenerii de coalitie, iar peremistii nici nu au încercat sa-si promoveze propriii oameni în CA.

În urma votului secret, în Consiliul de Administratie au fost alesi urmatorii: Ioan Ciursas (26 de voturi), Vespasian Sorin Gale (24), Adrian Madar (23), Cvikker Katalin (22), Magyari Maria (20), Mihai Carp (19) si Vajda Laszlo (17).

Zoltán Pengo



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !