PDL asteapta sprijin pentru taxa auto

Reactualizat la:
PDL asteapta sprijin pentru taxa auto
Partidul Democrat-Liberal pregăteşte o moţiune de cenzură. Documentul se va numi ”Tăriceanu, dă banii înapoi” şi se referă la taxa auto.

Democrat liberalii vor finaliza marţi textul moţiunii de cenzură împotriva guverului şi îl vor trimite celorlalte partide pentru semnare. Preşedintele PD-L Emil Boc a declarat că se aşteaptă ca PSD şi PRM să susţină aceast proiect, partidul având nevoie de încă 18 semnături, pentru depunere pe lângă celelalte 100 de semnături de care dispune deja.

Premierul Tăriceanu crede că demersul PDL este unul strict demagogic şi nefondat. Executivul infirmă ideea că nu ar ţine cont de decizia Parlamentului privind taxa auto.

Ministrul economiei şi finanţelor Varujan Vosganian susţine în continuare că taxa auto nu poate fi eliminată. Vosganian a anunţat că proiectul cu noua formulă de calcul a taxei este finalizat, astfel încât săptămâna viitoare va fi iniţiată o dezbatere publică, la care vor participa parlamentari, membri ai Executivului şi reprezentanţi ai societăţii civile. Se va discuta despre impactul nefavorabil al eliminării taxei şi despre avantajele taxei, printre care şi diminuarea poluării.

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că o eventuală moţiune de cenzură a PDL pe tema taxei auto ar fi un demers populist şi demagogic, în condiţiile în care Guvernul lucrează pe o altă modalitate de taxare iar legislaţia în acest domeniu se schimbă.

“Cred că, în acest moment, în faza în care Guvernul lucrează pe o altă modalitate de taxare şi legislaţia se schimbă în acest domeniu, nu e indicat să se depună o moţiune de cenzură în acest domeniu, mai ales că săptămâna trecută am avut o moţiune simplă pe această temă”, a declarat Kelemen Hunor.

Partidul Conservator aşteaptă să vadă ce conţine textul moţiunii de cenzură pe care PDL intenţionează să o depună la adresa Guvernului şi apoi va lua o decizie în privinţa susţinerii acestui demers, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă.

Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !