Pe 28 februarie se dezbate suspendarea presedintelui

Pe 28 februarie se dezbate suspendarea presedintelui
Birourile Permanente reunite ale celor doua camere legislative ale Parlamentului au decis ca dezbaterile privind suspendarea lui Traian Basescu si referendumul pentru votul uninominal sa fie dezbatute de alesi saptamana viitoare, pe 28 februarie si respectiv 1 martie.

Ora la care va avea loc prima dintre sedintele plenului reunit va fi stabilita impreuna cu presedintele Traian Basescu, deoarece procedura de suspendare prevede ca acesta poate sa prezinte un punct de vedere in fata alesilor.

Parlamentarii vor decide pe 28 februarie daca e nevoie de o comisie care sa ancheteze activitatea sefului statului sau vor trimite sesizarea intocmita de PSD direct la Curtea Constitutionala. Initiatorii acestei proceduri, reprezentantii PSD, au decis sa sustina ideea unei comisii parlamentare de ancheta care sa intareasca acuzatiile la adresa presedintelui.

In ceea ce priveste referendumul pentru votul uninominal, dezbaterile se anunta a fi lungi, dupa ce reprezentantii PSD, PRM si UDMR au declarat ca solicitarea de consultare trimisa de Traian Basescu este prea vaga si nu da nici un amanunt despre varianta de vot uninominal la care se gandeste presedintele.

“Textul e prea ambiguu si se refera de fapt la o ‘imagologie'”, este de parere Valeriu Zgonea (PSD).

Primul organism care va discuta pe tema votului uninominal este Comisia pentru codul electoral, care se intalneste miercuri, 21 februarie.

Plenul din 1 martie poate decide sa trimita cererea lui Traian Basescu spre comisiile juridice pentru a elabora un proiect pe tema votului uninominal.

Cele doua sedinte in plenul reunit au fost stabilite in Birourile Permanente cu 17 voturi “pentru” si patru impotriva (din partea PD).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !