Pe când analize la tot poporu’?

Pe când analize la tot poporu’?
ORADEA – Ministerul Sănătăţii lansa cu mare tam-tam pe 2 noiembrie 2006 „Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei României”, al cărui scop este acela de a afla exact cum stau românii la capitolul patologii.

Potrivit planului de bătaie prezentat foarte detaliat la acea vreme de către ministrul Eugen Nicolăescu, în luna decembrie Poşta Română trebuia să înceapă expedierea scrisorilor şi taloanelor către cetăţeni, taloane cu care aceştia trebuiau să se prezinte la cabinetul medicului de familie şi apoi la laborator, în vederea efectuării analizelor. Cât priveşte medicii de familie, aceştia aveau obligaţia ca din 8 ianuarie să înceapă consultaţiile pacienţilor, programaţi în funcţie de data de naştere. „Pentru buna desfăşurare a programului şi pentru o evidenţă clară a pacienţilor pe grupe de vârste şi afecţiuni, medicii de familie vor fi dotaţi cu un program informatic special şi un calculator”, promitea în noiembrie ministrul Nicolăescu. Costurile investigaţiilor medicale au fost evaluate la 900 milioane de lei, sursa de finanţare fiind banii proveniţi din taxa pe viciu.

Anul nou fără ecou….
Potrivit spuselor dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, la nivelul judeţului nostru nu s-a mişcat nimic în vederea derulării acestui program. „În toamnă, când s-a lansat programul, ni s-a cerut să prezentăm o listă care să cuprindă evaluarea laboratoarelor medicale din judeţ. În rest, nimic”, conchide dr. Ţîrţ. Cât priveşte dotarea cu calculatoare a medicilor de familie, şi aceasta a rămas doar pe plan teoretic. Explicaţia acestei situaţii a fost lămurită de însuşi ministrul Sănătăţii. Nici nu am păşit bine în 2007, că Nicolăescu ne informează că debutul Programului naţional de evaluare a sănătăţii populaţiei a fost amânat până în luna aprilie a acestui an. Planurile sale au fost date peste cap de către parlamentari, care au adoptat pe 12 decembrie 2006 un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe 2007. Potrivit acestuia, s-a stabilit ca banii proveniţi din taxa de viciu să fie cheltuiţi de Ministerul Sănătăţii doar în urma aprobărilor date prin hotărâre de Guvern, şi nu prin ordin de ministru. Schimbarea a fost pusă pe seama lipsei de transparenţă. Deputaţilor li s-a părut că bugetul Ministerului Sănătăţii nu prevedea o destinaţie explicită a fondurilor obţinute prin taxa de viciu. Astfel, evaluarea sănătăţii populaţiei mai poate aştepta, că doar „trăim bine”!

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase