Pe deveni îi atacă ţânţarii

1Comentariu
Pe deveni îi atacă ţânţarii
DEVA – Odată cu încălzirea vremii şi apariţia ploilor, în Deva au apărut şi ţânţarii. Imediat după weekend, când devenii au avut un mic răgaz să iasă la iarbă verde, cetăţenii care au făcut cunoştinţă cu insuportabilele insecte au început să se plângă.

“Locuiesc la poalele Cetăţii şi nu pot să stau afară din cauza ţânţarilor. Sunt, parcă, mai agresivi ca altădată. Mai însetaţi. Din păcate copiii sunt cei mai atacaţi de ţânţari şi ne-au cam luat pe nepregătite” spunea Dorina Balş. Despre o viitoare dezinsecţie am aflat de la Primăria Deva.

Devenii vor să dispară ţânţarii
Purtătorul de cuvânt din cadrul Primăriei Deva, Angela Guran, a specificat în urma informării în sectorul primăriei care se ocupă cu dezinsecţia în municipiu, că “în prezent se organizează o chemare la licitaţie a firmelor specializate în acest domeniu, având în vedere faptul că administraţia locală nu a dispus de o dezinsecţie împotriva ţânţarilor de acum doi ani”. Cu toate acestea, anul trecut devenii au putut asista la dezinsecţii care s-au derulat pe străzile municipiului. Atunci se spunea că sunt vizaţi şi ţânţarii. Abia ieri Primăria a specificat că o astfel de acţiune nu s-a făcut de doi ani. În fapt, o stârpire a acestor insecte deranjante se face mult mai riguros. Specialiştii spun că dezinsecţia se efectuează în cercuri concentrice, de la exteriorul oraşului spre centru şi constă în tratarea locuinţelor individuale (case-vile), asociaţii de locatari /proprietari, agenţi economici, ministere, reţele de canalizare etc. Înţepăturile de ţânţari provoacă aproape întotdeauna o reacţie de apărare din partea organismului care se manifestă prin înroşirea pielii şi formarea unei umflături iritante. Manifestările pot fi mai severe în cazul copiilor, pentru că cei mici nu suportă mâncărimea dată de înţepătură, aşa că se vor scărpina mai mult decât un adult, cauzându-şi mici răni care favorizează infectarea cu bacteriile aflate în mod normal pe piele, susţin medicii.

Sanda Bocaniciu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor