Pe locul III la Cupa Bihorul

Pe locul III la Cupa Bihorul
Prima reprezentativă a României s-a situat pe podium la Turneul celor şase naţiuni.

Arena „Antonio Alexe” a găzduit în weekend tradiţionala competiţie de fotbal-tenis Turneul celor şase naţiuni – Cupa Bihorul la fotbal-tenis. Aflat la cea de-a treia ediţie, turneul a reunit la start reprezentativele României A, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Franţei. Elveţia a declarat forfait, iar locul său a fost luat de România B, formată din juniorii echipei Crişul Oradea. Competiţia a fost câştigată de Slovacia, campioana europeană en titre, care a câştigat toate întâlnirile disputate.


Crişul, revelaţia turneului

România A a avut evoluţii apreciate, terminând pe locul III, după Slovacia şi Cehia, care erau considerate principalele favorite ale turneului. Juniorii de la CS Crişul, pregătiţi de Gheorghe Grădinaru, preşedintele FR Fotbal-Tenis, au avut la rândul lor prestaţii onorabile, reuşind să învingă Franţa şi fiind aproape de succes şi în meciul cu Ungaria. Componenţa celor două naţionale ale României a fost: România A: Georgel Bobiş, Acs Krisztián, Páljános Zoltán, Florin Purice, Cristian Eparu, Adrian Şeler, antrenori Vasile Sorean, Daniel Săsărman; România B (Crişul Oradea): George Dume, Gabriel Antal, Ionuţ Bota, Gabriel Fărcuţ, Andrei Boiţ, Paul Creţ, Ioan Creţ, Ionuţ Oprea, antrenor Gheorghe Grădinaru. Competiţia s-a bucurat de condiţii organizatorice impecabile, asigurate de FRFT, DSJ Bihor, CS Crişul, CSM Oradea.

REZULTATE ÎNREGISTRATE

Ungaria – România B 2-1 (2-1, 2-0, 2-1)

România A – Franţa 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Slovacia – Cehia 2-1 (1-2, 2-0, 2-1)

Ungaria – Franţa 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Cehia – România B 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Slovacia – România A 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

România A – România B 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Slovacia – Franţa 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

România B – Franţa 2-1 (2-0, 2-1, 1-2)

Ungaria – Cehia 0-3 (0-2, 0-2, 1-2)

România A – Cehia 0-3 (2-0, 0-2, 2-0)

Ungaria – Slovacia 0-3 (0-2, 0-2, 0-2)

Slovacia – România B 3-0 (2-0, 2-0, 2-0)

Franţa – Cehia 0-3 (1-2, 0-2, 0-2)

România – Ungaria 2-1 (2-0, 2-0, 1-2)

Clasament final: 1. Slovacia, 14 puncte; 2. Cehia, 12 p; 3. România, 9 p; 4. Ungaria, 7 p; 5. România B, 2 p; 6. Franţa, 1 p.

GAVRIL NUŢIU



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !