Pe podium la CN de atletism juniori III

De Gavril Nutiu
Pe podium la CN de atletism juniori III
Desfăşurat la Cluj, CN de atletism în aer liber pentru juniori III s-a bucurat de o participare numeroasă, 375 de sportivi fiind prezenţi la start.

Atleţii orădeni au reuşit câteva clasări pe podium. Cel mai bun rezultat a fost înregistrat de Király Bálint (CSŞ LPS Bihorul, antrenor Benyi László), care a devenit campion naţional la săritura în înălţime, cu o performanţă de 1,80 m. Coechipierul său, Antal Gergő, a ocupat locul 5 în aceeaşi probă, cu 1,65 m. La înălţime feminin, Anda Pogăcean a devenit vicecampioană naţională, cu 1,50 m, iar Balogh Lois (toţi de la CSŞ LPS Bihorul, antrenori Mariana şi Virgil Preda) s-a situat pe locul 5, cu 1,45 m.

O altă medalie orădeană a fost cucerită de Cristian Méhes (CS Crişul, antrenori Livia şi Albert Méhes), care a devenit la rândul său vicecampion naţional la aruncarea ciocanului, cu un nou record personal, 51,27 m. Tot el s-a clasat pe locurile 6 la disc, cu 39,64 m, respectiv la greutate, cu 11,84 m. Un alt sportiv al Crişului, Dan Popa, a ocupat locul 7 la aruncarea ciocanului.

La rândul său, Eusebiu Florin Junc (CSŞ LPS Bihorul, antrenor Liviu David) a obţinut medalia de argint la aruncarea greutăţii, cu rezultatul de 14,50 m. David Pentie (CN „Mihai Eminescu”, antrenor Florin Indrie) a câştigat medalia de bronz la 400 m garduri, cu timpul de 61,98”. Tot el a ocupat locul 7 la 400 m plat, cu 55,09”.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase