Pe podium la CN de judo pentru copii I și juniori III

De Gavril Nutiu
Cei opt judoka orădeni medaliați
Cei opt judoka orădeni medaliați - © FOTO: FAN
La Satu Mare s-a desfășurat etapa finală a CN individual de judo pentru copii I (U 14 ani) și juniori III (U 16 ani), competiție care a reunit la start peste 700 de concurenți, de la cluburi din întreaga țară.

Judoul orădean a fost reprezentat de un număr de 29 de sportivi ai secțiilor de judo de la CSȘ LPS Bihorul, respectiv CS Crișul, calificați în urma etapei pe euroregiune, care a avut loc la Cluj-Napoca. Aceștia au avut evoluții foarte bune, reușind să obțină opt medalii, dintre care trei de aur, două de argint și trei de bronz.

Performerii delegației orădene au fost Carina Jurcă (+70 kg, antrenoare Olimpia Ianc), Raul Bodea (66 kg, antrenor Alexandru Goncearenco, ambii de la CSȘ LPS Bihorul, respectiv Iasmina Gyoker (63 kg, antrenoare Olimpia Ianc), de la CS Crișul, care au devenit campioni naționali la categoriile lor de greutate, primii doi la juniori III, iar a treia la copile I.

Medaliile de argint au fost câștigate la categoria juniori III de Arian Fălăuș (81 kg, antrenor Emil Morar) și Raul Dobocan (73 kg, antrenor Alexandru Goncearenco), ambii de la CSȘ LPS Bihorul. La rândul lor, Sarolta Lungu (70 kg, antrenoare Olimpia Ianc) și David Popa (38 kg, antrenor Emil Morar), respectiv Bianca Popa (44 kg, antrenoare Olimpia Ianc), toți de la CSȘ LPS Bihorul, au intrat în posesia medaliilor de bronz, primii doi la juniori III, a treia la copile I. Au ratat de puțin podiumul, clasându-se pe locurile 5, Gesica Fodor (52 kg), Timea Vlad (70 kg), Darius Țîrlea (46 kg), la juniori III și Casian Fort (73 kg) la copii III, toți de la CSȘ LPS Bihorul. Roxana Cozma (CS Crișul) a ocupat locul 9 la junioare III.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !