Astfel, joi, lângă Săcădat, a fost depistat S.B.(56 ani), din Târgu Mureș, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 119 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei la 50 km/h. De asemenea, în Hidişelu de Jos a fost depistat orădeanul P.C.M.(33 ani), care conducea un autoturism neînmatriculat şi care avea montate plăcuțe cu un număr de înmatriculare provizoriu care fusese atribuit unui alt autoturism. Tot joi, între localitățile Băleni și Hinchiriș, polițiștii au depistat în trafic un minor localnic de 14 ani, care conducea un tractor neînmatriculat şi fără a poseda permis. Totodată, în localitatea Șuștiu, polițiștii l-au depistat pe localnicul M.O.I.(58 ani), care şofa, în ciuda faptului că avea anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din 2010. Ce trei din urmă s-au ales cu dosare penale.
Pe tractor, fără permis
Ca urmare a abaterilor constatate joi, rutieriştii au aplicate 186 sancţiuni contravenţionale, au suspendat 20 de permise şi au constatat trei infracţiuni şi patru tamponări.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
În cele două dueluri din sezonul regulat, Lotus Băile Felix a remizat în deplasare a și a învins acasă cu 2-0.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cartea scrisă de dr. Ligia Cristea a apărut anul acesta la Editura Muzeului Țării Crișurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul „Armonii mistice: Respinghi, Cassado şi Ravel” îl are ca solist invitat pe violoncelistul Răzvan Suma.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ordinul de începere a proiectului de realizare a lotului Chiribiș – Biharia din cadrul Autostrăzii A3 Transilvania a fost dat cu data de mai 2025, la mai bine de un an de la semnarea contractului cu asocierea condusă de Precon.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au protestat, marţi, în toate judeţele ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!