Pedalează 3.400 km pentru a cumpăra biciclete

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Pedalează 3.400 km pentru a cumpăra biciclete
Vorbesc tuturor celor care vor să-i asculte despre cât de frumoasă e România, Transilvania, Oradea. O fac în cadrul unei acţiuni caritabile pe bicicletă.

Dan Ghiţă a studiat afaceri în IT la Lancaster. A primit o ofertă de job, la care ar visa orice tânăr : un post la IBM. A acceptat fără să-şi facă foarte multe calcule. A constatat însă că aceasta nu-l împlineşte, că nu e pe deplin fericit. Dan are 22 de ani şi practică ciclismul de 8 ani. Noul job îi ocupa tot timpul şi nu-i mai lăsa răgaz pentru a se bucura de pasiunea lui, mersul cu bicicleta. Smogul, cerul gri, naveta de ore întregi nu era tocmai cadrul care să-l facă fericit.

herput7

Într-o seară, când se întorcea acasă după 12 ore de muncă, a realizat că nu mai zâmbise de săptămâni bune. A luat o hotărâre care crede că-l va face fericit: s-a decis să se întoarcă definitiv acasă. A plecat din Londra pe bicicletă. Tănărul va pedala peste 3.400 de kilometri, prin 10 ţări.

A traversat Canalul Mânecii și a străbătut Elveţia, Liechtenstein, Germania, Austria, iar joi anticipează că va ajunge la Oradea. Nu singur, ci alături de prietenul său Rafael Herpuţ, care i s-a alăturat în proiectul de a strânge bani pentru copiii cu nevoi şi pentru accesul copiilor la educaţie. Pe tot parcursul traseului, cei doi tineri încearcă să-i convingă pe europeni să doneze în conturile fundaţiei Smiles pentru nevoiași.

Afacere în ciclolturism

„Împreună avem un proiect în care vrem să cumpărăm şi să reparăm, să dăm în folosinţă biciclete mai vechi copiilor care se duc la şcoală dintr-o localitate bihoreană în alta, oamenilor care pentru un anumit lucru trebuie să se ducă undeva. Ambiţia noastră este să putem oferi 20-40 de biclciete. Şi, nu în ultimul rând, să încurajăm oamenii să bicicleze mai mult”, a explicat Dan Ghiţă.

herput9

Fundaţia Smiles a fost aleasă parte a a cestui proiect, dat fiind faptul că oferă… zâmbete celor aflaţi în nevoie. Dan intenţionează ca în viitor să ajungă cu bicicleta până în America, dar şi să-şi descidă un business în cicloturism, să organizeze plimbări cu bicicletele prin Carpaţi.

Rafael Herpuţ îl cunoaşte pe Dan Ghiţă din copilărie. Rafael are 24 de ani şi lucrează în domeniul service-ului, al mentenanţei. Fiindcă a simţit că viaţa este prea monotonă a decis să se alăture iniţiativei lui Dan. „Am venit şi pentru Dănuţ, fiindcă ne cunoaştem de când suntem mici. Era un prilej excelent să cunosc oameni. Am venit şi fiindcă sunt un iubitor de sport. Şi nu în ultimul rând, fiindcă vreau să mă simt bine, să gândesc bine”, spune Rafael.

dan-ghita Dan Ghiță ©

Aventura pentru Dan Ghiţă a început pe 22 iulie, când a pedalat de la Londra la Portsmouth. Borna celor 1000 km i-a atins în a XII-a zi de mers pe bicicletă. Se întâmpla în Franţa, acolo unde a trăit experienţe extraordinare care i-au inspirat şi un joc de cuvinte, în titlul unui material scris în jurnalul său de pe cycling4smiles: „Da (n) vid vs. Goliath – lupta împotriva giganților francezi”.

Dan a trăit din plin bucuria ca la fiecare 20 km să descopere un castel pe Valea Loirei, bucurându-se în fiecare clipă de peisajul unic „pe care numai Loira îl poate oferi”. Într-o altă zi, Dan scrie în jurnalul său: „A fost o zi însorită și plină de zâmbete ! După o urcare lungă dar cu peisaje deosebite – am ajuns la cota 1600m. De unde am admirat acest lac splendid de culoarea smaraldului. Alpii austrieci ne-au pregătit și mai multe surprize – astăzi vizitând una din cele mai lungi cascade din Europa… Nu uitați să zâmbiri oameni buni și aș aprecia dacă nu ați uitat cauza mea – să fac oamenii mai puțin norocoși fericiți ! Cu banii strânși voi repara și cumpără biciclete pentru cei ce nu își permit un mijloc de transport și trebuie să se deplaseze între localități pentru un loc de muncă sau la şcoală Puteți dona la : www.justgiving.com/cycling4smiles”.

herput17

Dan şi Rafael s-au bucurat de eleganţa Vienei „ care îți răpește ochii la orice colţ cu clădiri mărețe și străzi grandioase ”, dar şi de „străduțe pline de farmec și povești nespuse” din Bratislava. Budapesta va încheia șirul capitalelor vizitate în aceste zile.

„Deja putem simți aerul de România și cu acest prilej, vroiam să vă anunțăm că ziua în care acesta aventură frumoasă se va încheia va fi joi, 24 august ora 18:00. Dorim să fim alaturi de toți cei care au susținut acestă inițiativă și vor în continuare să facă oamenii să zâmbească alături de noi ! Multe poveşti,voie bună și oameni zâmbitori vor fi prezenți, deci vă rugăm să vă eliberați agenda pentru acesta ocazie specială ! Dar până atunci, nu uitați să zâmbiţi !”, e mesajul celor doi temerari.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !