Pedeapsa este moartea sau închisoare pe viata

Reactualizat la:
În Statele Unite s-a reluat ieri procesul lui Zacarias Moussaoui, singura persoana judecata în Statele Unite pentru implicare în atentatele de la 11 septembrie 2001. Înca din aprilie anul trecut inculpatul, care în momentul atentatelor era închis, a pledat vinovat la toate cele sase capete de acuzare.

Pentru trei dintre acuzatii legea americana prevede pedeapsa cu moartea, astfel ca juratii trebuie sa decida daca Moussaoui va fi închis pe viata sau executat prin injectie letala.

Procesul lui Zacarias Moussaoui, cetatean francez de origine marocana se desfasoara la tribunalul federal din Alexandria, statul Virginia. Moussaoui a fost inculpat în decembrie 2001, dar procesul sau a fost amînat de mai multe ori din cauza unei dispute referitoare la accesul sau la martori esentiali care fac parte din gruparea terorista al-Qaida.

La începutul sesiunii, judecatorul s-a adresat celor doisprezece jurati si cinci supleanti pentru a le explica procedurile. Judecatorul a anuntat juriul ca trebuie sa decida care va fi pedeapsa pentru Moussaoui în conditiile în care acesta s-a declarat deja vinovat de complicitate la atentatele de la 11 septembrie 2001.

În timpul celor doua ore de audieri, Zacarias Moussaoui, în vârsta de 37 de ani, a ramas calm spre deosebire de sesiunile trecute când a fost evacuat din încapere. În schimb, el a solicitat din nou sa fie lasat sa se reprezinte singur, dar judecatorul a refuzat. Rudele si apropiatii celor peste trei mii de victime de la Turnurile Gemene pot urmari procesul din camerele special amenajate la tribunalele din Boston, New York, New Jersey, Philadelphia si Alexandria.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase