Pedepse pentru mizerie

10Comentarii
Pedepse pentru mizerie
Oamenii propun pedepse mai aspre pentru cei care aruncă gunoaie aiurea, sfidând banalele normele de civilizaţie.

Marţi, reprezentanţii municipalităţii orădene, viceprimarul Biro Rozalia şi directorul adjunct al Direcţiei Economice, Tănase Miculescu şi directorul operatorului licenţiat de salubritate RER Ecologic Service, Ioan Sărac, au prezentat programul de salubrizare şi taxa specială prevăzută de acesta, celor câteva zeci de participanţi la dezbaterea publică pe această temă. Dintre toţi cei peste 200.000 de locuitori ai oraşului doar câteva zeci au încheiate contracte cu RER Ecologice Service şi alte câteva zeci cu Urbana. Restul nu figurează în calitate de client pe lista nici unui operator. Pentru această categorie de orădeni, administraţia locală vrea să introducă o taxă specială obligatorie, în valoare de 14 lei de persoană lunar, adică dublu faţă de tariful aplicat de operatorii de salubritate.

Măsuri mai drastice

O parte dintre cei prezenţi au adus în discuţie lipsa de curăţenie din jurul blocurilor şi au sugerat diverse variante pentru containerele amplasate în curţi. Au reclamat, de asemenea, aspectul inestetic al magazinelor situate la parterele blocurilor şi au cerut informaţii despre responsabilitatea menţinerii curăţeniei în faţa acestora. Anna Marassi, biolog, botanist, membră a Societăţii Române de Ecologie a sugerat administraţiei locale să impună amenzi mai mari, să facă verificări mai riguroase, împreună cu Poliţia şi să ia măsuri punitive mai drastice în cazul celor care depozitează aiurea deşeuri.

Radu Huza, preşedintele Societăţii de Istorie Naturală “Nymphaea” a propus municipalităţii să instituie amenzi pentru neîncheierea contractelor de salubritate, în locul taxei. Viceprimarul Biro a explicat însă că dacă amenzile s-ar da aleatoriu ca urmare a unor controale, în schimb taxa specială ar fi mai uşor de recuperat, odată cu deplasările orădenilor la Primărie pentru plata taxelor şi impozitelor. O altă sugestie a fost de a se pune accentul pe educaţia ecologică în şcoli, idee avută deja în plan de municipalitate.

Potrivit lui Tănase Miculescu, taxa de salubritate se vrea o modalitate de a-i determina pe oameni să se alinieze sistemului, de altfel „lesnicios şi economicos” de colectare a deşeurilor. „Ideea de bază este să avem un oraş mai curat, să ne simţim bine aici, să fim mândri că este al nostru şi că facem parte din el”, a declarat Biro Rozalia.

Mălina Pop



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor