Penitenciarul se umple şi se mută

2Comentarii
Penitenciarul se umple şi se mută
Şefii Penitenciarului Oradea caută soluţii pentru a debara spaţiul din centrul oraşului pe care îl ocupă de două străzi (Parcul Traian şi str. Aurel Lazăr).

Comandantul puşcăriei de maximă siguranţă a obţinut anul trecut, prin hotărâre de guvern fostul poligon militar aflat în proprietatea MApN. Terenul în cauză este situat în Cihei, se întinde pe o suprafaţă de 24 de hectare şi a fost deja întăbulat la Oficiul de cadastru, în perspectiva construirii unui nou penitenciar.

Conducerea Penitenciarului Oradea a transmis că va putea aprecia suma necesară pentru construcţia penitenciarului abia după efectuarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi de proiect tehnic, care, din cauza crizei actuale, nu se pot realiza.

Penitenciarul Oradea are acum încarceraţi peste 700 de deţinuţi, dar curând va mai trebui „să găzduiască” încă circa 500 de persoane private de libertate, după ce vor fi efectuate toate extrădările din Uniunea Europeană. La puşcăriile din ţară, unde acum sunt circa 10.000 – 12.000 de deţinuţi, ar urma să mai vină încă circa 4000 de deţinuţi români, aflaţi încă în penitenciarele din străinătate.

O.Ş.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor