Pensii private, cu falsuri în acte

1Comentariu
Pensii private, cu falsuri în acte
ORADEA – Unii dintre agenţii de pensii private fac orice pentru a câştiga un ban în plus. S-a ajuns acolo încât pentru aderarea la un anumit fond de pensii se oferă sume de bani, în schimbul semnăturii.

Mai mult, unii agenţi, profitând de faptul că au obţinut copii ale buletinelor unor persoane pentru cu totul alte destinaţii (credite, carduri bancare, etc) le folosesc în scopul înscrierilor la fondurile de pensii pentru care lucrează, falsificând semnăturile deţinătorilor actelor. În cele din urmă aceştia află că, fără voinţa lor, au fost înscrişi la anumite fonduri de pensii.

„Mi-am făcut card la o bancă orădeană şi mi-a trebuit o copie de buletin. După un tipm am aflat că am fost înscrisă la un fond de pensii pe care nici nu-l cunoşteam”, declară Maria G., din Oradea, care nu ştie ce să facă în situaţia creată.

Mirela Blaj, inspector coordonator pensii private la Allianz-Ţiriac Oradea, spune că femeia poate depune o reclamaţie la CSSPP. „În acest sens trebuie dată o declaraţie notarială din care să reiasă că nu a semnat pentru aderarea la fondul respectiv. Pe de altă parte, peste doi ani se poate transfera la oricare alt fond de pensii fără nici un comision”, a explicat Mirela Blaj.

Vânătorii

În ultima vreme a mai apărut o categorie de persoane care aderă la fondurile de pensii în schimbul unor sume de bani. „Mi-am făcut bani buni de sărbători prin aderarea la mai multe fonduri de pensii. La fiecare semnătură am primit de la 30 la 100 de lei, în funcţie de cum a decurs negocierea. Nu mă interesează că în cele din urmă voi fi repartizat de calculator la un oarecare fond de pensii. Dacă nu-mi va conveni, mă voi transfera după doi ani”, ne-a precizat un „vânător de fonduri de pensii” care, se înţelege, că a dorit să rămână anonim.

Legea spune că o persoană care semnează pentru mai multe fonduri de pensii, va fi repartizată aleator de calculator.

Peste 400 de falsuri

În trei luni de la demararea procesului de aderare la pensiile private – Pilonul II, nu mai puţin de 433 de sesizări referitoare la fals în semnături şi uz de fals au fost înregistrate la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Pentru 158 dintre acestea s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penală. După încheierea primei proceduri de validare a participanţilor la sistemul pensiilor administrate privat, CSSPP a înregistrat în medie 25 de sesizări pe zi. Este vorba despre folosirea fără acordul persoanelor în cauză a datelor personale ale acestora, în vederea unui contract de aderare. Potrivit Normei 18/2007 modificată prin Norma 31/2007, participanţii notificaţi de către un administrator asupra apartenenţei la un fond de pensii administrat privat, dar care nu au semnat cu acesta un act de aderare, pot sesiza în scris, CSSPP în 15 zile de la data notificării.

Dan Birta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor