Pensiile magistraţilor vor scădea în medie de patru ori

1Comentariu
Pensiile magistraţilor vor scădea în medie de patru ori
Pensiile procurorilor şi judecătorilor vor scădea, în medie, de patru ori de la nivelul actual, în urma recalculării pensiilor, legea pensiilor urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2011, a declarat joi ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Pensia medie a procurorilor şi a judecătorilor este de 8.529 lei şi din această sumă doar 20%, respectiv 1.709 lei, reprezintă valoarea reală a pensiei. Aşa statul completează restul pensiei de aproape 80%. Această situaţie va fi rezolvată în urma recalculării pensiilor, urmând ca magistraţii să câştige de patru ori mai puţin”, a spus Şeitan.

Ministrul Muncii a adăugat că, în această situaţie se regăsesc şi diplomaţii, funcţionarii publici parlamentari şi foştii angajaţi ai Curţii de Conturi, ale căror pensii sunt calculate la valoarea de 80% din ultimul salariu.

Şeitan a adăugat că proiectul legii pensiilor va intra în dezbaterea Senatului în cursul săptămânii viitoare şi se aşteaptă ca legea pensiilor să treacă de Parlament în prima jumătate a anului, urmând ca ulterior, timp de cinci luni, să aibă loc procesul de recalculare a pensiilor. El a precizat că noua lege unitară a pensiilor se va aplica de la 1 ianuarie 2011.

Ministrul a precizat că este nevoie de o nouă lege a pensiilor întrucât dacă se va merge pe acelaşi sistem, deficitul bugetului de pensii ar ajunge la 6% din produsul intern brut (PIB) în 2025, iar acest lucru este “inadmisibil şi imposibil de susţinut financiar”.

“Acest sistem a devenit inechitabil şi a creat foarte multe breşe, subsisteme sau sisteme conexe care îşi tratează pensiile bazându-se pe contribuţiile plătite de alţii”, a mai spus Şeitan.

Sursa NewsIn



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor