Pensiile private, gata de start

Pensiile private, gata de start
ORADEA – Mai sunt puţine zile până la demararea procesului de aderarea a persoanelor sub 35 de ani la fondurile de pensii private obligatorii. Persoanele cu vârsta între 35 şi 45 de ani pot adera şi ele, opţional, la un fond privat de pensii.

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a stabilit o perioadă de patru luni: 17 septembrie 2007 – 17 ianuarie 2008 pentru ca persoanele îndreptăţite să poată opta pentru un fond privat de pensii. Lucru ce nu va fi tocmai uşor, pentru că numărul administratorilor de pensii private este destul de mare.

Nu mai puţin de 17 operatori, cu peste 12.000 de agenţi, se pregătesc să ia startul în lupta pentru o felie cât mai mare din tortul pensiilor private obligatorii. Pe listă se regăsesc nume mari de pe piaţa bancară sau a asigurărilor, multe cu experienţă recunoscută pe plan internaţional.

Aderarea

Unele firme au început să-şi caute clienţi cu mult timp înainte de 17 septembrie. Multe induc populaţia şi agenţii economici în eroare, spunând că a început procesul de aderare, aceştia semnând de fapt un act de preaderare care nu-i obligă la nimic.

„Cu toate că multe societăţi au început bătălia pentru clienţi cu mult timp înainte de 17 septembrie, aderarea propriu-zisă va începe la termenul stabilit de CSPP, o dată cu semnarea actului individual de aderare. Mai mult, CSSPP avertizează că este interzisă vânzarea pensiilor private obligatorii înainte de 17 septembrie, cei care nu se vor conforma putând rămâne fără licenţă”, ne-a declarat Lucia Ban, Group Manager la Brokerpool Agent de Pensii Private, primul licenţiat de CSSPP. Pe de altă parte, Lucia Ban spune că însuşi Brokerpool va rezilia contractul cu agenţii proprii care încep vânzarea pensiilor private înainte de 17 septembrie 2007.

Nimic în plus
Persoanele îndreptăţite să adere la un fond privat de pensii obligatorii trebuie să ştie că nu vor da nici un ban în plus. Din cota de 9,5%, cât se plăteşte în prezent contribuţia la pensia de stat, 2% se va îndrepta spre un fond privat în Contul Individual de Pensie (CIP) al fiecăruia.

Cota de 2% va creşte până în 2016 la 6%. „Oamenii trebuie să ştie că nu se plăteşte nici un ban în plus. Din cota de 9,5%, care se duce în prezent la pensiile de stat, 2% va trece la un fond privat de pensii, pentru constituirea contului individual de pensie. Unul dintre avantajele CIP este că banii pot fi moşteniţi dacă persoana nu ajunge la pensie. Spre deosebire de pensia de stat, unde banii se pierd”, a explicat Lucia Ban.
Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !