Pensiile private, încă promisiuni

Pensiile private, încă promisiuni
Deva – Suntem singura ţară din Europa care nu avem încă un fond privat de pensii. Autorităţile promit că, în 2007, vom avea pensii private facultative, iar anul viitor, pensii private obligatorii.

Acestea din urmă se vor adresa persoanelor în vârstă de până la 35 de ani, asigurate în sistemul public de pensii, şi care vor adera obligatoriu la un fond de pensii administrat privat.

Pentru persoanele în vârstă de până la 45 de ani care sunt deja asigurate şi contribuie la sistemul public, contribuţia la un fond de pensii administrat privat este opţională.

Practic, din contribuţia de 19% din salariul brut al angajaţilor, se va direcţiona treptat circa 6% către un fond de pensii administrat privat. La vârsta pensionării, pensia va fi compusă din banii ce vor fi primiţi pe de-o parte de la stat, iar pe de altă parte din acest fond administrat privat.

Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 20 şi 56 de ani va putea să încheie o poliţă de pensie privată, iar suma plătită va fi deductibilă fiscal în limita a 200 de euro.

Pensiile private vor putea fi oferite de societăţi de asigurări, bănci, brokeri. „Este posibil ca prevederile legale privind acest gen de pensii să intre în vigoare în lunile martie-aprilie ale acestui an. Cred că va avea un impact foarte mare, pentru că oamenii aşteaptă acest lucru. Odată cu lansarea pensiilor private facultative va apărea pe piaţă şi o nouă profesie, cea de agenţi specializaţi în pensii private”, a declarat Marius Barabaş, directorul Allianz Ţiriac Sucursala Deva.

Opinia oamenilor

„Pensia privată este o chestie bună pentru cei care au anii care să le permită acest lucru. Eu sunt deja pensionar, dar o pensie privată pică bine”, spune Simion din Deva.

„Cred că este o măsură potrivită, pentru că pensiile de la stat sunt aşa cum sunt. E drept că nu m-am interesat încă ce trebuie să fac în acest sens. Deşi este o soluţie bună, ca lucrurile să meargă, consider că oamenii trebuie să poată să plătească. Din salariu plăteşti întreţinerea, ratele, ai nevoie de bani pentru copii, aşa că tânăr fiind, nu prea văd cum ţi-ai putea permite să plăteşti şi primele de asigurare”, este de părere Larisa Măgheruşan din Deva.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !