Pensiile vor fi majorate de la 1 octombrie

Reactualizat la:
2Comentarii
Pensiile vor fi majorate de la 1 octombrie
Guvernul a decis, joi, majorarea valorii punctului de pensie cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei la 697,5 lei, începând cu 1 octombrie 2008, cu o lună mai devreme faţă de termenul stabilit iniţial.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a invitat, marţi seara, la Guvern pe reprezentanţii PSD, iniţiatorii celor două moţiuni simple dezbătute în Camera Deputaţilor şi în Senat, pentru consultări.

La sfârşitul discuţiei, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că Guvernul a acceptat propunerea PSD privind devansarea majorării pensiilor pentru data de 1 octombrie, motiv pentru care social-democraţii renunţă la intenţia de a depune o moţiune de cenzură.

Tăriceanu a explicat la rândul său că majorarea cu o lună mai devreme a pensiilor, de la 1 octombrie în loc de 1 noiembrie, cum era stabilit iniţial, prin rezultatele foarte bune de creştere economică, relevate în discuţiile pe care le-a avut “zilele trecute” cu miniştrii Finanţelor şi Muncii.

Guvernul a decis recent ca valoarea punctului de pensie să fie majorată începând cu 1 noiembrie 2008, cu două luni în avans faţă de temenul stabilit.

sursa:mediafax



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor