Pentru a noua oară campioni

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Pentru a noua oară campioni
CSM Digi a învins Steaua cu scorul de 9-8 în primul meci de la Bucureşti şi a cucerit titlul.


CSM Digi s-a încununat vineri cu un nou titlu de campioană a României, cel de-al nouălea consecutiv, după victoria din meciul trei al finalei cu Steaua, disputat în Capitală. Partida a fost dominată de echipa orădeană, chiar dacă victoria a fost la limită.

Steaua, care îşi dorea mult să şteargă impresia modestă lăsată în cele două meciuri de la Oradea, a început mai bine partida şi a condus cu 2-0. A fost însă un simplu foc de paie, pentru că orădenii au revenit în forţă, marcând de patru ori, prin R. Georgescu, Negrean şi R. Szabó 2. În sfertul secund, ambele formaţii au înscris câte un gol campionii având la pauză un avantaj de două goluri, scor 3-5. Diferenţa s-a păstrat şi după sfertul trei, scor 5-7. Echipa noastră s-a distanţat la trei goluri în sfertul patru, scor 6-9, după golurile centrilor Dunca şi Korolja şi meciul era practic jucat.

Final tensionat

Steaua a mai putut doar să reducă din diferenţă, prin golurile lui Filipovic şi Nastran, care au stabilit rezultatul final, 8-9. Ultimul minut a fost tensionat, după ce Goanţă i-a aplicat un croşeu la ochi colegului său de la naţională, Tibi Negrean, văzând imediat cartonaşul roşu. Andrei Creţu fusese şi el eliminat din joc, în sfertul secund, pentru o lovitură cu cotul. Steaua a avut ultimul atac, dar nu a izbutit să înscrie, Gojko Pjetlovic opunându-se unui gol care ar fi trimis partida spre penalty-urile de departajare. Meciul a scos în evidenţă forma bună a lui Ramiro Georgescu, autor a trei goluri, dar şi prestaţia remarcabilă a juniorului Szabó Roland, care a înscris de două ori prin execuţii de la distanţă, în poarta lui Drăguşin. Portarul Pjetlovic a fost şi el la înălţime, la fel ca în primele două meciuri, dar întreaga echipă merită remarcată pentru acest succes.

CSM Digi obţine astfel victoria în meciul trei şi câştigă finala cu scorul general de 3-0. În primele două partide, disputate la Oradea, campionii s-au impus cu 13-9 şi 13-8. A fost o finală scurtă, pe care CSM Digi şi-a adjudecat-o în mod autoritar, cu mult mai uşor decât se anticipa.

Toate premiile speciale au revenit orădenilor

Jucătorilor echipei CSM Digi le-au fost decernate medaliile, tricourile de campioni, precum şi cupa pentru titlul naţional al ediţiei 2014/2015. FR Polo a atribuit apoi premiile speciale ale sezonului, acaparate în totalitate de orădeni. Astfel, Tiberiu Negrean a primit Cupa Aurel Zahan pentru cel mai tehnic jucător al campionatului, precum şi Cupa Gruia Novac pentru golgeterul ediţiei, cu un total de 128 de goluri înscrise. Lui Gojko Pjetlovic i-a fost acordată Cupa Florin Slăvei pentru cel mai bun portar al sezonului. La rândul lor, Dorin Costrăş şi Ciprian Câmpianu au fost declaraţi cei mai buni antrenori ai campionatului recent încheiat. În aceste condiţii, se poate spune cu certitudine că triumful echipei CSM Digi a fost unul incontestabil. Singurul trofeu care le-a scăpat orădenilor în acest sezon a fost Cupa României, adjudecată de Steaua.

Al 11-lea titlu naţional pentru poloul orădean

CSM Digi a cucerit cel de-al nouălea său titlu de campioană a României la polo. Cele nouă titluri au fost obţinute sub conducerea antrenorilor Cornel Gordan (cinci), Tóth László (două), Dorin Costrăş (unul), Dorin Costrăş şi Ciprian Câmpianu (unul). Pentru poloul orădean, acesta este însă cel de-al 11-lea titlu, pentru că CS Crişul a mai fost de două ori campioană, în anii 1985 şi 1986 (antrenor regretatul Ioan Alexandrescu). De notat faptul că AS Oradea a fost prima campioană a României, în anul 1928, dar acest titlu nu este contabilizat, fiind luate în calcul doar cele din perioada postbelică.

CSM Digi a devenit pentru prima oară campioană în 2007, imediat după darea în folosinţă a Bazinului Olimpic „Ioan Alexandrescu”. De atunci, echipa noastră n-a mai cedat niciodată supremaţia în poloul românesc, ajungând acum la al nouălea titlu consecutiv. Artizanii acestui nou succes sunt: Gojko Pjetlovic, Dorin Creţu, Mircea Furtoş – portari; Szabó Roland, Tiberiu Negrean, Milos Korolja, Cătălin Alexa, Alex Popoviciu, Freundlich Adam, Vojislav Cupic, Andrei Creţu, Gheorghe Dunca, Ramiro Georgescu, Kádár Kálmán, Bogdan Câmpianu, Bogdan Remeş. Antrenorii echipei au fost Dorin Costrăş (principal) şi Ciprian Câmpianu (secund) până la finală, respectiv Ciprian Câmpianu la finală.

Bazinul Steaua. Spectatori: circa 250

Steaua CSA – CSM Digi Oradea 8-9 (2-4, 1-1, 2-2, 3-2)
Steaua: Drăguşin, Florea – portari; M. Gheorghe, Diaconu 1, Chioveanu 1, Buşilă 1, Filipovic 2, Nastran 2, Randjic 1, Robu, Ghiban, Goanţă, Teohari, P. Popescu. Antrenori: Gelu Lisac, Răzvan Cristescu
CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; R. Szabó 2, Negrean 1, Korolja 1, Alexa, Popoviciu, Freundlich, Cupic, A. Creţu, Dunca 1, R. Georgescu 3, Kádár 1, B. Câmpianu. Antrenor: Ciprian Câmpianu
Arbitri: Tóth Ferenc (Târgu Mureş), Alexandru Mustaţă (Bucureşti)



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor