Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate de beneficiarul proiectului. Cheltuielile neeligibile înscrise în proiectul selectat trebuie de asemenea finalizate până la data depunerii ultimei cereri de plată. Solicitantul nu va reduce dimensiunea economică a exploataţiei agricole, prevazută la depunerea cererii de finanţare, pe toată perioada de implementare a proiectului cu mai mult de 15%. Cu toate acestea, dimensiunea economică a exploataţiei agricole nu va scădea, în nicio situaţie, sub pragul minim de 8.000 SO stabilit prin condiţiile de eligibilitate.
Solicitantul poate mări dimensiunea economică a exploataţiei peste cea prognozată, astfel: în perioada de implementare a proiectului şi primul an de funcţionare (adica primul an de monitorizare) cu condiţia respectării categoriei (intervalului) de dimensiune pentru care a fost punctat în cadrul criteriilor de selecție dar şi după primul an de funcţionare (adică după primul an de monitorizare) fără nici o restricţie.
Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/ sau necorporale. Astfel, o investiţie eligibilă este construcţia, extinderea, modernizarea şi dotarea construcţiilor din cadrul fermei, destinate activităţii productive, inclusiv căi de acces în fermă, irigaţii în cadrul fermei şi racordarea fermei la utilităţi şi a anexelor aferente activităţii productive desfăşurate.
Eligibilă la finanţare este şi amenajarea şi dotarea spaţiilor de desfacere şi comercializare, precum şi alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanţ alimentar integrat.
O altă cheltuială eligibilă este şi achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini/ utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv. Este eligibilă şi achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de mijloace de transport compacte, frigorifice, inclusiv remorci şi semiremorci specilizate în scopul comercializării produselor agricole în cadrul unui lanţ alimentar integrat, cheltuieli generate de înfiinţarea plantaţiilor pentru struguri de masă şi alte culturi perene cu excepţia cheltuielilor eligibile în cadrul subprogramului pomicol şi a celor susţinute prin Pilonul I (PNS 2014-2018). O altă cheltuială eligibilă este şi achiziționarea sau dezvoltarea de software şi achiziționarea de brevete, licenţe, drepturi de autor, mărci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!