Pentru sport, şcoală şi serbare

SACUIENI – 38.000 de lei noi vor fi cheltuiţi de către administraţia locală din Săcueni pentru realizarea proiectului „Economia bazată pe cunoaştere”, care se derulează în localitate.

Suma a fost alocata în sedinta de Consiliu Local din aceasta saptamâna,
în cadrul careia s-a mai hotarât sprijinirea Clubului Sportiv „Staruinta”
din localitate cu suma de 15.000 de lei.

Consilierii locali au decis si în ceea ce priveste soarta noilor cladiri
ce vor fi alipite scolii din localitate. Acestia au decis sa aloce suma de 20.000
de lei pentru constructia acestora. Santierul a fost vizitat de curând
de catre o echipa formata din reprezentantii firmei „Sagetator”
din Tulcea si de catre o comisie locala.

Una dintre cladirile ce urmeaza a fi ridicate dispune de 24 de sali de clasa
si laboratoare, zece garsoniere pentru profesori, în timp ce o alta cladire
separata va detine o cantina de 300 de locuri si o sala de sport cu tot atâtea
scaune pentru spectatori. În plus, se va mai construi un imobil în
care vor fi gazduite patru ateliere.

În ceea ce priveste Clubul „Staruinta”, Consiliul Local a
hotarât ca terenul de sport sa fie folosit în mod gratuit de catre
organizatia sportiva. În plus, CL Sacueni se va ocupa de eventualele reparatii
si va sponsoriza clubul cu bani.

Zilele Orasului

Consilierii locali au hotarât si în ceea ce priveste organizarea
Festivalului „Toamna Vaii Ierului”, ce va avea loc la sfârsitul
acestei luni, pe parcursul a trei zile. Evenimentul va debuta pe data de 31
august cu o reprezentantie din partea umoristului Koltai Robert, iar sâmbata
vor urca pe scena cântareata Keresztes Ildiko si formatia Animal Cannibals.

În ceea ce priveste ziua de duminica, publicul va avea parte de o reprezentatie
din partea formatiei maghiare Hip-Hop Boys si a cântaretei Ruzsa Magdi.

Sebastian Kovacs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !