Pentru vârstnici

SUNCUIUS - Azi de la ora 11, a avut loc deschiderea oficială a unui centru de îngrijiri la domiciliu. Proiectul a fost realizat de Asociatia Ramiluck în parteneriat cu Primăria Şuncuiuş.

„Derulăm un proiect intitulat „Un pas pentru o viaţă mai bună prin îngrijiri la domicilu”, finanţat de Frontul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) în programul „Schema de dezvoltare socială a comunităţii miniere”, spune Maria Gafencu, preşedintele asociaţiei şi managerul proiectului. „Acesta se adresează persoanelor vârstnice, care au nevoie de servicii medicale şi sociale, pe care le vom asigura gratuit, la domiciliu.”

Suma totală a proiectului este de 53.000 de dolari, din care aproximativ 35.000 sunt nerambursabili.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 14 luni şi este singurul din judeţ câştigat prin FRDS. „Centrul are personal calificat medical, chinetoterapeuţi şi asistenţi sociali. 20 de vârstnici vor beneficia lunar de serviciile acestora” mai spune coordonatorul proiectului. Primăria comunei şi Asociaţia Ramiluck au încheiat un contract prin care spaţiu poate fi folosit în acest scop încă cinci ani, după încheierea celor 14 luni.

Extindere

Vârstnicii ce doresc să li se asigure astfel de îngrijiri, trebuie să îndeplinească anumite condiţii. „Venitul lor să nu depăşească 390 lei şi să nu aibă aparţinători”, afirmă Maria Gafencu.

Pe viitor, centrul doreşte şă amenajeze şi o bază de fizioterapie, de care se vor putea folosi şi cei din satele din jur, Zece Hotare, Bălnaca şi Groşi.

O instituţie asemănătoare a asociaţiei este şi în Oradea, pe strada Anatol France, nr.23. „După ce am realizat acelaşi lucru în Oradea şi evaluând nevoile bătrânilor din zona Şuncuiuş, ne-am gândit că şi aici, ar fi binevenită înfiinţarea unui centru de îngrijiri”, explică managerul proiectului, Maria Gafencu.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !