Performanţă în uroginecologie la Oradea

3Comentarii
Performanţă în uroginecologie la Oradea
ORADEA – Peste 50 de medici urologi, ginecologi şi chirurgi din întreaga ţară s-au adunat la Oradea pentru a vedea pe viu cele mai moderne tehnici aplicate în uroginecologie pentru tratarea afecţiunilor de incontinenţă urinară (pierderea de urină) şi prolapsul urogenital (căderea uterului şi a vezicii), în cadrul unui curs de performanţă în uroginecologie.

Începând de miercuri şi până mâine, medicii, printre care se află şi profesori sau conferenţiari universitari, beneficiază de instruirea teoretică şi practică a prof.univ.dr. Gheorghe Bumbu, şeful secţiei de Urologie de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, primul medic specialist urolog care a efectuat în urmă cu doi ani pentru prima dată în România astfel de intervenţii chirurgicale.

„Acest curs vine în întâmpinarea unei probleme foarte grave cu care se confruntă sute de paciente. În urma screening-ului început de noi anul trecut pentru depistarea acestor afecţiuni, din 327 de paciente, 280 ar trebui operate. O bună parte din femeile care nasc suferă rupturi interne care în timp duc la probleme cu urinatul sau probleme de prolaps”, ne-a declarat dr. Bumbu. Prin intervenţia chirurgicală pe care dr. Bumbu o împărtăşeşte colegilor din întreaga ţară se urmăreşte întărirea rezistenţei vaginului şi implicit suportul vezicii urinare.

 

Operaţie live

Medicii care nu au putut intra în blocul operator, au urmărit operaţiile demonstrative comentate de dr. Bumbu într-o sală de curs, aceastea fiind transmise live pe un ecran. „Colegii mi-au propus să stabilim pe viitor o conexiune prin internet, astfel încât aceste intervenţii să fie transmise live din orice parte a ţării”, adaugă dr. Bumbu.

 

Interes medical deosebit

„Această tehnică este foarte bună şi ne bucurăm că am putut veni aici pentru a o asimila şi a o practica şi în clinicile noastre, mai ales că beneficiem de experienţa valoroasă a dr. Bumbu. Nu suntem instruiţi doar teoretic ci putem să simţim «la mână» ceea ce facem”, susţine dr. Nicolae Iordache, medic chirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti.

„Este un lucru extraordinar ceea ce se întâmplă în aceste zile la Oradea şi îl felicităm pe dr. Bumbu pentru această iniţiativă. Deşi medicina este un loc în care orgoliile există, aici nu considerăm că şi-ar avea locul. Venim cu mult interes să învăţăm lucruri de un real folos”, ne-a mărturisit dr. Sorin Pătrăşcoiu, medic rezident urolog la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.

„Dr. Bumbu a reuşit să adune din întreaga ţară o serie de specialişti pentru a ne oferi demonstraţii în care excelează. În cazul acestui tip de intervenţii timpul de recuperare este mai scurt faţă de operaţiile clasice”, precizează dr. Anca Pătraşcu, medic ginecolog la Spitalul nr.2 din Craiova. „Într-adevăr în zilele noastre tendinţa este spre chirurgia invazivă. Acest tip de operaţii se aplică în ţările occidentale de peste şase ani, iar la Oradea acestea sunt bine puse la punct”, ne-a declarat dr. Doru Diculescu, medic ginecolog la Clinica de Ostetrică şi Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj Napoca.

 

Susţinuţi de CAS

Organizarea şi susţinerea cursului au fost suportate financiar de firma Medical Expres din Bucureşti. Materialele folosite la intervenţii sunt accesibile prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, astfel încât accesul pacientelor la astfel de operaţii să fie neîngrădit.

De altfel, prof.univ dr. Gheorghe Bumbu care este şi preşedintele Societăţii de Uroginecologie şi vicepreşedintele Asociaţiei Române de Urologie, organizează anual campanii gratuite pentru depistarea afecţiunilor urogenitale. Peste 450 de femei, din diferite judeţe ale ţării au beneficiat în anul 2005 de consultaţii medicale şi analize de laborator gratuite la clinica particulară.

Viorica Borz



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor