Pericol de explozie pe o stradă din Bistriţa

Reactualizat la:
Pericol de explozie pe o stradă din Bistriţa
Circulaţia rutieră pe o stradă din Bistriţa a fost blocată, miercuri dimineaţă, timp de peste o oră, după ce o maşină a lovit o conductă de gaz care s-a fisurat, existând astfel pericol de explozie.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, accidentul s-a produs miercuri dimineaţă la ora ora 6.50, pe strada Drumul Dumitrei Vechi din Bistriţa.

Potrivit martorilor oculari, şoferul unui camion a făcut o manevră greşită la ieşirea dintr-un drum lateral în strada principală, iar autovehiculul a lovit conducta de gaz, însă şoferul şi-a continuat drumul.

Localnicii au auzit zgomotul făcut de gazul sub presiune care ieşea din conductă şi au sunat la 112.

Pompierii au venit la faţa locului cu două autospeciale, însoţiţi de un echipaj Poliţie şi unul de jandarmi.

Ei au izolat zona şi au chemat echipe de intervenţie de la E.On Gaz România, proprietarul reţelei.

Muncitorii au întrerupt alimentarea cu gaze în zonă, urmând ca în cursul zilei să remedieze defecţiunea.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a început o anchetă pentru găsirea şoferului care a cauzat accidentul.
sursa:mediavat




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase