În vârstă de 27 și 37 de ani, cei doi bărbați au fost prinși de polițiștii bihoreni în localitățile Sălard, respectiv Voivozi. Ambii conduceau autoturisme fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. „În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală”, transmite agent șef adjunct de poliție, Ioana Lascău.
Șoferi băuți
Luni seara, un bărbat din Sântandrei a fost implicat într-o tamponare pe Bulevardul Decebal. Șoferul, în vârstă de 55 de ani, se afla sub influența alcoolului în momentul producerii incidentului rutier, în care nu au fost persoane rănite.
„În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează Ioana Lascău.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot luni, la ora 23:21, polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism după ce a băut. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!