Pericol pe DN 79

2Comentarii
Tir răsturnat în şanţ
Tir răsturnat în şanţ
La circa o lună după ce un autoturism s-a prăbuşit în canalul căscat la intrarea în Inand, un autotractor Scania a căzut iarăşi victimă lucrărilor de consolidare a podului aflat fix lângă sediul filialei din localitate a Companiei Drumuri Naţionale.

A văzut prea târziu

„Mare lucru că nu s-a rănit nimeni. Dar a treia oară o să moară cineva„, s-a îngrijorat o vecină care ne-a amintit că şoferul maşinii care a căzut în urmă cu o lună a avut noroc că nu se adâncise încă prea tare canalul.

Autotractorul s-a răsturnat vineri dimineaţă după ce şoferul bulgar a frânat şi a tras de volan brusc, intrând în balans datorită semiremorcii. Chiar dacă sâmbătă s-a adus o macara, autovehicolul nu a putut fi scos. Duminică ajunsese la faţa locului, cu un autoturism, şi un admnistrator venit din Bulgaria pentru a evalua pagubele şi a lua în calcul o acţiune în instanţă. Motivul: deşi prezintă un pericol evident, lucrările erau presemnalizate la venirea dinspre Oradea doar de la 60 de metri. „Ar trebui şi un semafor, că doar lipseşte jumătate din şosea pe pod. Numai la noi se poate aşa ceva.„, ne-a reclamat unul din şoferii care a încetinit pentru a da prioritate pe pod maşinilor din sens opus. Fiind duminică, nu am putut găsi acolo nici un responsabil la sediul filialei Drumuri Naţionale pentru a ne informa despre durata lucrărilor şi o eventuală îmbunătăţire a presemnalizării.

Amenzi internaţionale

Trei constructori care reabilitează DN 17 (de legătură între Transilvania şi Moldova), au fost amendaţi zilele trecute de IPJ Bistriţa Năsăud pentru deficienţe în semnalizarea lucrărilor – adevărat pericol pentru circulaţia rutieră. E vorba de firmele „Assroy„ (Israel), „Proodeftiki„ (Grecia) şi „Geiger Bogl„(Germania).

Cristian Horgoş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor