Persistă pericolul gazelor de şist?

De Călin Corpaş și Cristina Ghilea
Reactualizat la:
2Comentarii
Mesaje elocvente în faţa Prefecturii
Mesaje elocvente în faţa Prefecturii
Întâlnirea de la Prefectură a fost pichetată de câţiva protestatari anti-gaze de şist.

Imediat după ora 11, în vreme ce oficialilor li se expuneau activităţile pe care firma NIS zice că le intenţionează în Bihor, nu mai mult de trei persoane protestau în faţa Prefecturii împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist. Principala lor pretenţie este desecretizarea acordului de concesiune semnat între Guvern şi firma care explorează în vederea extragerii de carburi.

„Vrem să ştim ce se discută dincolo de pereţii acestei minunate clădiri”, ne-a spus Laura Turdean. „Cei de la NIS (Naftna Industrija Srbije, subsidiara Gazprom Neft n.r.) spun că nu caută gaze neconvenţionale. Doar că pe internet figurează deja informaţia că NIS a semnat un contract de colaborare cu East West Petroleum Corp şi că îşi va concentra activităţile de explorare după petrol şi gaz convenţional, pe lângă cele pentru determinarea potenţialului de gaze neconvenţionale, adică gazele de şist”, spune protestatara.

„Adică dacă există parteneriatul dintre NIS şi East West Petroleum, cu scopul declarat să-şi consolideze poziţia în exploatările convenţionale şi neconvenţionale, noi să stăm liniştiţi?”, întrebă, retoric, Turdean.

Reuters citează „neconvenţionale”

Orădeanca face referire la un comunicat al East West Petroleum, preluat de Reuters, pe 24 mai 2011, în care se anunţă protocolul de colaborare între EWP şi NIS, pentru patru perimetre de explorare-exploatare din Bihor, Timiş şi Arad. Prin acel acord, NIS dobândea 85% din participarea la investiţie, iar EWP rămânea cu doar 15%, deci implicit 15% din profit.

Acordul de cooperare cu East West va permite NIS să-şi extindă prezenţa în afara Serbiei, pentru a-şi implementa strategia de a deveni un jucător activ pe piaţa energetică din Balcani. Participarea NIS în acest proiect, ca operator, ne va permite extinderea experienţei în regiune şi pentru a aplica tehnologii inovative, pentru dezvoltarea resurselor convenţionale şi neconvenţionale”, declara la acea vreme Kiril Kravchenko, preşedintele Consiliului de Administraţie NIS, citat de Reuters. Gazele de şist sunt considerate a fi resurse de hidrocarburi neconvenţionale.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor