Persoane rănite în incendiu

Persoane rănite în incendiu
© Foto: ISU Crișana
Două incendii s-au produs miercuri în Bihor, în urma cărora două persoane au fost rănite.

Unul dintre incendii a izbucnit în localitatea Ateaş, comuna Cefa. La adresa indicată de apelant au fost mobilizate echipajele de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Salonta, fiind alertat totodată şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cefa.

Ajunse la locul producerii evenimentului, forţele de intervenţie au procedat la localizarea şi lichidarea incendiului ce se manifesta violent la nivelul acoperişului casei, respectiv la acordarea primului ajutor calificat unui bărbat şi unei femei care se răniseră încercând să stingă flăcările înainte de sosirea echipajelor specializate.

După primirea îngrijirilor necesare, bărbatul, care prezenta arsură de gradul I la nivelul antebraţului, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, de către paramedicii Detaşamentului de Pompieri Salonta, iar femeia, care se intoxicase cu fum, a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit provocat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Ca urmare a producerii incendiului, a ars acoperişul locuinţei, pe o suprafaţă de circa 40 metri pătraţi.

Foto: ISU Crișana Foto: ISU Crișana ©

Incendiu pe strada Primăriei

Tot miercuri, în jurul orei 17:30, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la coşul de fum al unei locuinţe situate pe strada Primăriei din Oradea.

Acţionând cu operativitate, pompierii militari au împiedicat propagarea flăcărilor la acoperişul casei, reuşind astfel să evite producerea unor pagube materiale.

Evenimentul, generat, cel mai probabil, de coşul de fum necurăţat corespunzător, s-a soldat cu arderea funinginii din interiorul coşului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase