Pescar electrocutat la Tileagd

6Comentarii
TILEGD – Un pescar de 49 de ani şi-a pierdut viaţa duminică după ce a atins cu băţul de pescuit din fibră de carbon, lung de 6 metri, firele electrice de pe malul Crişului Repede, aproape de ecluza barajului de la Tileagd.

 Dat fiind că era din zonă, bărbatul ar fi trebuit să ia seama la anunţul „Pescuitul interzis în zonă”. Dar mai mult, bărbatul a dat să urce pe baraj cu undiţa desfăcută, iar când s-a apropiat de firele de înaltă tensiune s-a format un arc electric aerian care i-a fost fatal.

Ginionistul undiţar a fost găsit fără suflare de partenerii săi de pescuit la mai bine de o jumătate de oră de la accident.

Intensitatea curentului a distrus practic băţul de carbon astfel exista pericolul să cadă în apa fostului curs al Crişului Repede şi să curenteze şi alţi pescari din zonă. Prin urmare, polţiştii din Tileagd au interzis accesul în perimetru până când un echipaj Electrica a reuşit să îndepărteze băţul. Victima, Ovidiu B. (49 ani) venită din localitatea Tilecuş a fost autopsiată la laboratorul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

„În urmă cu doi ani s-a mai electrocutat în condiţii asemănătoare un pescar bihorean la Fughiu iar în urmă cu trei ani, pe Crişul Negru, între Urviş şi Uileacu de Beiuş. Recomandăm pescarilor atenţie sporită atât la firele de înaltă tensiune sub care se pot produce arcuri electrice chiar dacă nu sunt atinse de beţele de pescuit. De asemenea, mai ales în perioada verii, se impune precauţie şi la descărcările electrice pe timp ploios întrucât vărgile de carbon atrag curentul foarte mult”, atenţionează Gabriel Jurj, secretarul Clubului de Pescuit Oradea din cadrul AJVPS Bihor.

 

Cristian Horgos



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor