Pescari cu acte în regulă

Pe anumite acumulări ale AJVPS se poate pescui şi în timpul prohibiţiei.

Membrii pescari ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS) Bihor au exclusivitate la practicarea pescuitului recreativ sportiv în acest an pe acumulările de la Leş, Diosig, Crestur, Fegernic şi Sântimreu. Pe aceste acumulări cu regim de acvacultură se va putea pescui în perioada de prohibiţie conform regulamentului stabilit de Consiliul AJVPS Bihor. Ca şi în anii anteriori, în cursul semestrului trei se vor face în aceste acumulări repopulări cu crap de trei veri.

„Având în vedere contractele făcute cu Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare membrii AJVPS au exclusivitate pentru pescuit pe Canalul Valea Ierului, canalul Colector, canalele CPE 2, CPE 3, CCP 1 Inand precum şi pescăria Mădăras”, a spus Lucian Silaghi, directorul AJVPS Bihor. De asemenea, pe apele de munte membrii AJVPS au exclusivitate la pescuit pe fondul de pescuit numărul 9 – Crişul Negru Inferior, cuprins între confluenţa cu Crişul Pietros până la Podul Pietrarilor, fondul de pescuit nr.16 Crişul Negru Mijlociu, fondul de pescuit nr.14 – Valea Poiana cu toţi afluenţii săi ţi fondul de pescuit nr. 18 – Crişul Repede Mijlociu cuprins între localitatea bucea până la confluenţa cu Valea Brătcuţei.

De asemenea, în toate celelalte ape curgătoare colinare şi de şes din judeţ pescuitul recreativ sportiv se poate practica cu carnetul de membru AJVPS cu cotizaţia achitată pe anul 2010. În cotizaţia de membru pescar esre inclusă valoarea permisului de pescuit.

Cotizaţie

Cuantumul cotizaţiei de pescuit pentru anul 2010 este 140 de lei, la fel ca şi anul trecut. Pescarii care îşi achită cotizaţia până pe data de 31 ianuarie 2010 beneficiază de o reducere de 10% conform statutului AJVPS Bihor.

De reducerea de 50% din cuantumul cotizaţiei beneficiază elevii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, studenţii la cursurile de zi cu vârsta de până la 25 ani, dar şi pensionarii – femeiile în vârstă de 57, iar bărbaţii cu vârsta de peste 62 de ani. Copiii de până la zece ani beneficiază de permis gratuit, iar cei între 10 şi 14 ani plătesc doar 25% din valoarea permisului.

În baza de date a AJVPS Bihor au fost înregistraţi anul trecut peste 7.500 de pescari cotizanţi. Marea majoritate, şi anume 4.645 de pescari la Clubul Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !