Pescari la concurs

Pescari la concurs
ORADEA – Cei mai iscusiţi pescari din România s-au întrecut în perioada 18 – 19 iunie pe balta de la Crestur.

„În cadrul calendarului competiţional intern 2009 al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi(AGVPS) pe acumularea din Crestur a avut loc finala naţionala organizată de AJVPS Bihor”, a precizat Gabriel Jurj, secretarul Clubului de Pescuit Oradea.
Concursul, care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, a fost compus dintr-o manşă de două ore în fiecare zi, pescuit liber cu reţinerea obleţilor în categoria capturi, pentru categoriile cadeţi fete şi băieţi şi tineret fete şi băieţi.

Rezultate strânse

După mai multe ore de dat cu bâta în baltă cea mai bună pescăriţă la categoria cadeţi fete (14 ani) s-a dovedit a fi bucureşteanca Carolina Mateescu, care a prins peste şapte kilograme de peşte. Următoarele locuri ale podiumului au fost ocupate de Kovacs Betina din Odorhei şi de orădeanca Angela Lunguy. La categoria cadeţi fete, cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost ocupată de maramureşeanca Alexandra Palcău (7,2kg), urmată de Daniela Schinderman din Mehedinţi.

Şi băieţii au trudit din greu pentru un loc fruntaş. La categoria cadeţi băieţi locul I a fost ocupat de Agoston Szilamer din Covasna (8,6 kg), urmat de bihoreanul Gabriel Soltinschi (7,2kg).
La categoria tineret băieţi (14-18 ani) pe locul I s-a clasat Florin Bad din Alba Iuluia (7,7 kg), urmat de sibianul Doru Poiană (7,1 kg) şi de bihoreanul Jancso Janos (6,8kg).
Un alt bihorean, George Pop, a devenit vicecampion naţional. Acesta s-a clasat pe locul II la Faza Naţională de Pescuit Staţionar categoria speranţe băieţi (22-26 ani), fază care a avut loc la sfărşitul saptămânii în Covasna.

În acest week-end va avea loc şi Faza naţională B la Pescuit Staţionar pentru seniori. Competiţia se va desfăşura pe o bală din Sălaj. La acest concurs Bihorul va fi reprezentat de Vargis Mihai şi de Szatmari Ştefan.

Simona Albinaru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !