Pestă porcină africană în Bihor

De Dan Birta
1Comentariu
Pestă porcină africană în Bihor
Târgurile de animale din Marghita şi Sălard au fost închise.

În urma anchetei epidemologice deschise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană s-a confirmat prezența virusului Pestei Porcine Africane la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Crestur, comuna Abrămuț, județul Bihor.

Conform procedurilor, DVSVA Bihor a luat imediat măsuri punând sub supraveghere sanitară veterinară exploatația, impunând restricții de mișcare și efectuând dezinfecția exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate. S-au recoltat probe pentru examene de laborator de la animalele moarte și sacrificate (57 de capete).

Totodată, Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor s-a reunit pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea acestei peste porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții. Menționăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

A fost emisă ordonanța de suspendare a activității a târgurilor de animale din Municipiul Marghita și localitatea Sălard, având în vedere faptul că sunt în apropierea zonei de focar declarat PPA.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor