Peste 1.500 de elevi din 52 de şcoli au învățat de la polițiști cum să se comporte.

Peste 1.500 de elevi din 52 de şcoli au învățat de la polițiști cum să se comporte.
© ????????????????????????????????????
Pe parcursul anului şcolar 2018 – 2019, Poliţia Română și Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România”, au derulat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”.

Acesta este unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

Scop

Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” a avut ca scop informarea copiilor din prima clasă de școală despre potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, au cuprins în proiectul „Școala Siguranței Tedi” 72 de clase de elevi din 52 de unități școlare din mediul urban și din mediul rural din județul Bihor.

Peste tot

Au fost astfel derulate 59 de activităţi preventive în unităţile şcolare bihorene implicate, în care au angrenat peste 1.500 de elevi din Oradea, Beiuș, Marghita, Salonta și din localitățile bihorene Aleșd, Nojorid, Leș, Oșorhei, Săcueni, Sânmartin, Spinuș, Șimian, Cihei, Căpâlna, Talpoș, Telechiu, Țețchea, Tileagd, Tinca, Cociuba Mare, Borș, Buntești, Dobrești, Finiș, Cefa, Avram Iancu, Borod, Borozel.
Informaţiile le-au fost oferite pe înțeles, cu suport didactic atractiv, elevilor, dar și părinţilor şi cadrelor didactice.

Nu pe de rost. Logic!

Polițiștii de la Prevenire spun că proiectul „Tedi” nu a vizat învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Totul a fost „predat” prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui. Copiii au învățat despre indicatoare rutiere, aspecte privind trecerea pentru pietoni, semnificaţia semaforului pentru pietoni etc.

La finalul lunii mai, în Orășelul Copiilor din Oradea s-a realizat o lecție deschisă de prevenire, când polițiștii de prevenire bihoreni i-au întâlnit pe elevii celor două școli din județul Bihor care au fost premiate de firma „Maspex România” pentru activitățile realizate în cadrul programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, respectiv cei de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Oradea și cei de la Școala Creștină Privată din Tinca. Vedeta activităților din Orășelul Copiilor a fost mascota Tedi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !