Peste 1,5 milioane lei pentru internatul de la „Vuia”

De Cristina Ghilea
2Comentarii
Peste 1,5 milioane lei pentru internatul de la „Vuia”
Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici ai lucrării de reabilitare a căminului-internat de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” de pe str. Constantin Brâncoveanu nr. 12 A.

Valoarea estimată a lucrării este de 1.504.874,79 lei fără TVA, iar finanţarea se va realiza de la bugetul local, se arată în proiectul de hotărâre adoptat fără discuţii.
internat-vuia-5

„Reabilitarea căminului-internat a devenit o necesitate, având în vedere că clădirea nu mai corespunde din punct de vedere funcţional și nici energetic cu cerinţele minime de exploatare și funcţionare ale unui cămin. Modificările care se impun au în vedere readucerea imobilului la parametrii decenţi de funcţionare și exploatare. Reabilitarea căminului presupune mai multe tipuri de lucrări: desfacerea de pereţi interiori și recompartimentări pentru crearea de grupuri sanitare în fiecare cameră, finisaje interioare și finisaje exterioare, realizarea acoperișului și a învelitorii”, transmite Primăria printr-un comunicat de presă.

Clădirea-internat este constituită din parter + 2 etaje, urmând ca la finalul lucrărilor de reabilitare să dispună de 26 de camere modern utilate, însumând 104 locuri de cazare. Totodată, la parter se va amenaja o cameră care va putea fi accesată de tinerii cu dizabilităţi.

internat-vuia-2



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor