După Cluj și Iași, conceptul Street Food Festival ajunge pentru prima dată la Oradea. Street FOOD Festival (SFF) își va deschide bucătăria savuroasă în perioada 6 – 9 octombrie 2016 în cadrul evenimentului Toamna Orădeană.
„Până acum avem aproximativ 20 de comercianți care au confirmat prezența la Oradea”, ne-au informat miercuri organizatorii Street Food Festival.
Festivalul va provoca pofticioșii bihoreni să încerce cele mai diverse și delicioase preparate în spiritul street-food. De la pizza cu cele mai proaspete ingrediente, la preparate tex-mex aromate și ușor picante, la burgeri suculenți cu toppinguri surpriză și produse pe grill înnecate în sosuri alese special și până la deserturi din cele mai diverse, beri artizanale 100% românești, vinuri alese din podgorii locale, dar și din alte regiuni geografice. Prețurile vor varia în funcție de preparatele dorite, un burger (specialitatea festivalului) va costa între 15 și 24 de lei, în timp ce pentru preparate din bucătăria internațională vor avea prețuri începând de la 17 lei.
Chef FOA vine la Toamna Orădeană
Chef FOA, unul dintre cei mai îndrăgiți chefi din România pasionat de conceptul street-food, susține Street Food Festival și le promite orădenilor o experiență gastronomică de neratat împreună cu echipa Flavours la standul Stradale.
„Dragi orădeni, vă mulțumim că ne-ați invitat în frumosul vostru oraș și mulțumim pe această cale și autorităților, sponsorilor și tuturor celor care se implică pentru reușita acestui eveniment. Cunoaștem deja tradiția Toamnei Orădene și suntem extrem de încântați și onorați că începând cu această ediție vom fi parte din povestea voastră. Cu atât mai mult cu cât această invitație ne ajută să confirmăm încă o dată promisiunea făcută tuturor gurmanzilor: Street FOOD Festival vrea să ajungă la toți pofticioșii din întreaga țară. Anul acesta am pornit de la Cluj și ne-am continuat traseul prin Iași și Oradea. Abia așteptăm să vă spunem ce punem la cale pentru anul viitor, așadar stați pe aproape,” Constantin Covaliu, Managing Partner Why Not.
Despre Street Food Festival
Conceptul de Street Food a reușit să se afirme în întreaga lume prin ingeniozitatea bucătarilor, care au creat adevărate festine culinare în aer liber, reușind să uimească publicul printr-o abordare diferită de cea a servirii standard de restaurant, dar și criticii culinari care au început să promoveze intens aceste oaze gastronomice. De la acest eveniment nu vor lipsi nici activitățile special pregătite să însoțească experiența culinară, activități incluse în programul oficial Toamna Orădeană.
Așadar, în perioada 6 – 9 octombrie, Piața Unirii din Oradea se va transforma într-o adevărată destinație culinară unde vor fi prezente caravane cu cele mai delicioase preparate, dar şi restaurante locale şi naţionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!