Peste 16 kg de petarde confiscate de poliţişti

ORADEA – Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul I.P.J. Bihor l-au depistat în zona pieţei ,,Rogerius” din municipiului Oradea pe F.O.L., de 41 de ani, din Oradea, care avea în portbagajul unui autoturism 2.483 bucăţi de artificii, petarde şi pocnitori, deţinute şi comercializate ilegal.

Marfa cântărea în total peste 16 kilograme. „Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, conform prevederilor legale.Din primele cercetări rezultă că orădeanul a procurat respectivele obiecte de distracţie pirotehnice în cursul anului 2005, de la o societate comercială din judeţul Timiş”, a declarat subinspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.

POliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi comercializare fără drept a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Pentru a preveni producerea unor accidente cauzate de utilizarea ilegală şi necorespunzătoare a obiectelor pe bază de amestecuri pirotehnice, poliţiştii bihoreni împreună cu reprezentanţii altor instituţii abilitate în domeniu, vor continua acţiunile de control în pieţe, târguri, depozite en – gross şi, în general, în zonele aglomerate.

 

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !