Peste 200 de magazine second hand amendate de ANPC

Peste 200 de magazine second hand amendate de ANPC
Nu mai puţin de 222 de magazine second hand au fost amendate, la sfârşitul lui ianuarie, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale privind respectarea prevederilor legale privind comercializarea articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată, anunţă ANPC.

Amenzile contravenţionale aplicate au totalizat 623.000 lei, precizează reprezentanţii ANPC.

Comisarii ANPC au verificat 527 de operatori economici, constatând abateri la 427 dintre aceştia. În afara amenzilor, comisarii au aplicat 205 avertismente şi au oprit temporar de la comercializare produse în valoare de peste 400.000 de lei.

Printre deficienţele constatate se numără comercializarea de textile uzate care nu fuseseră curăţate şi dezinfectate şi nerespectarea obligativităţii de sortare lunară în funcţie de gradul de uzură.

ANPC sfătuieşte consumatorii care achiziţionează haine second hand să nu cumpere haine de pe stradă sau de la tarabe, să examineze cu minuţiozitate produsele şi să se asigure că articolele de îmbrăcăminte sunt însoţite de documentul care certifică faptul că au fost curăţate şi dezinfectate.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase