Peste 500 de oameni din sudul ţării au sunat la numărul de urgenţă 112

Peste 500 de oameni din sudul ţării au sunat la numărul de urgenţă 112
Sute de oameni au sunat în ultimele ore la numărul de urgenţă 112 ca să ceară ajutor, fie că a fost vorba de probleme de sănătate sau de blocaje în trafic. Cele mai multe apeluri au venit din sudul ţării, lovit de viscol şi ninsori abundente.

O situaţie gravă s-a înregistrat la Ambulanţa Bucureşti, unde din cauza zăpezii salvările au ajuns după trei ore chiar şi la urgenţele de gradul zero.

Medicii de la Ambulanţă spun că, în ultimele 12 ore, au primit peste 500 de apeluri, cele mai multe pentru stări febrile. După-amiază, aproape 150 de apeluri erau încă rămase nerezolvate de mai multe ore. Ca să facă faţă asaltului de solicitări, conducerea Serviciului de Ambulanţă a chemat tot personalul medical la muncă şi a anulat concediile de odihnă.

“La urgenţele de gradul 0 şi 1 se ajunge cu întârziere deja de 3 ore. Personalul este nevoit să se deplaseze pe distanţe mari cu aparatura şi cu targa până la adresă şi înapoi cu pacientul până la ambulanţă”, a declarat Alice Grasu, medic coordonator Ambulanţa Bucureşti.

Şi la numărul unic de urgenţă 112 numărul solicitărilor a crescut după miezul nopţii. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Adrian Fulea, a făcut un apel la cetăţeni să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgenţă.

Şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă este stare de alertă. Angajaţii au fost chemaţi să asigure deszăpezirea staţiilor de ambulanţă şi să intervină în cazul blocajelor în trafic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !