Peste 600 disponibilizări în aprilie – mai

Peste 600 disponibilizări în aprilie – mai
Până la sfârşitul lunii mai au fost propuşi pentru disponibilizare aproape 1.500 de angajaţi.

Sarabanda diponibilizărilor continuă. În lunile aprilie şi mai vor fi dispinibilizaţi nu mai puţin 640 de angajaţi, potrivit datelor furnizate de Daciana Nica, director coordonator adjunct la AJOFM Bihor.

Disponibilizări

Astfel, Bellotto Impex Marghita a concediat începând cu 1 aprilie 58 dintre cei 144 de angajaţi. Tot în aprilie, SC Viriotex SRL din Vaşcău a pus pe liber 46 de angajaţi, iar Urbana Oradea a concediat din 27.04, 27 de muncitori. „Totalul salariaţilor propuşi pentru disponibilizare în luna aprilie se ridică la 299 de persoane”, a precizat Daciana Nica.

Nici pentru luna mai situaţia nu se anunţă mai roz, peste 300 de salariaţi urmând să ia calea şomajului şi în această lună. Grosul vine de la SC Aees Power System SRL Nădab din judeţul Arad, care va concedia de la punctul de lucru Beiuş 164 de persoane. De asemenea, SC Elco Oradea va pune pe liber în luna mai 14 persoane.

O altă mare companie are probleme din cauza lichidităţilor. Este vorba de Bechtel, care a anunţat săptămâna trecută că a luat decizia de a concedia 700 de angajaţi din cei aproximativ 1.900, iar cei daţi afară vor beneficia de plata a două salarii compensatorii. „Lipsa de perspective privind finanţarea în 2010 şi plăţile restante pentru lucrările executate în 2009 vor conduce, fără îndoială, la un program redus de lucrări în acest an, obligandu-ne să ajustăm forţa de muncă necesară executării lucrărilor în cadrul Proiectului Autostrada Transilvania. Prin urmare, în acest moment, în cadrul procesului de concediere colectivă, s-a luat decizia de a păstra aproximativ 1.200 de angajaţi şi de a disponibiliza 700”, se spune într-un comunicat al companiei. „Dintre cei 700 de angajaţi propuşi spre diposnibilizare de către Bechtel, 153 sunt din judeţul Bihor”, a declarat Daciana Nica.

De la începutul anului 2010 şi până la sfârşitul lunii mai, conform notificărilor făcute la AJOFM Bihor, au fost propuşi spre pentru disponibilizare aproape 1.500 de angajaţi.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase