Peste 7.000 de doze de vaccin antigripal au fost trimise la DSP Bihor

De Otilia Șandor
Peste 7.000 de doze de vaccin antigripal au fost trimise la DSP Bihor
Nu mai puțin de 7.220 de doze de vaccin antigripal au fost trimise, la Direcția de Sănătate Publică Bihor, pentru populația cu risc.

Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP) a transmis că, miercuri, Ministerul Sănătății a trimis pentru bihoreni a doua tranșă de vaccin gripal, în cantitate de 7.220 doze. Dozele din această tranșă vor fi distribuite către unitățile medicale din județul Bihor (unități spitalicești, Serviciul Județean de Ambulanță, cabinetele medicilor de familie) în vederea vaccinării grupelor populaționale la risc.

Inspectorii medicali de la DSP Bihor spun că medicii de familie vor primi 10 doze de vaccin gripal/cabinet medical. De aceea, medicii inspectori anunță că de luni, 21 octombrie, și până vineri, 25 octombrie, inclusiv, între orele 8:00-14:00, îi așteaptă la sediul DSP Bihor pe medicii de familie din județul Bihor pentru preluarea dozelor de vaccin.

Recomandat doar peste 3 ani

DSP Bihor transmite că i-a informat pe medicii de familie, conform prospectului vaccinului, inclusiv despre faptul că acest vaccin nu poate fi administrat copiilor sub 3 ani.

Prima tranșă de vaccin gripal (720 doze) a fost primită la DSP Bihor în septembrie 2019 și distribuită către Spitalul „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, dar nu a fost suficientă pentru imunizarea întregului personal.

În cursul lunii noiembrie se estimează că se vor primi la DSP Bihor încă două tranșe de vaccin gripal din care se vor aloca prioritar doze către cabinetele medicilor de familie.

Ce înseamnă populație la risc?

DSP Bihor informează că dozele primite gratuit de la Ministerul Sănătății sunt destinate grupelor populaționale considerate la risc și pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală. Aceste grupe populaționale sunt următoarele:

1. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 64 ani în evidentă cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm, sau cu virusul imunodeficienței umane;

2. Gravide;

3. Medici, cadre medii sanitare și personal auxiliar, atât din spitalele cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariații instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;

4. Persoanele, adulți sau copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoanele care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt;

5. Persoanele cu vârsta egală sau peste 65 ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !