Peste 70 de bihoreni investigaţi cu angiograful

3Comentarii
Peste 70 de bihoreni investigaţi cu angiograful
Din decembrie anul trecut şi până acum, peste 70 de bihoreni au fost investigaţi cu angiograful orădean.

Medicii şi bolnavii de la Spitalul Judeţean lasă treptat reticenţa deoparte şi apelează la serviciile de angiografie, câte se fac, la Staţionar I, pe str. Gheorghe Doja. Din decembrie şi până acum, peste 70 de oameni au fost investigaţi cu angiograful şi din acest total, peste 50 de bolnavi au fost examinaţi în acest an cu aparatul de angiografie din Oradea.

Chiar dacă încă secţia de angiografie nu dispune de toate dotările pentru efectuarea de intervenţii chirurgicale cu angiograful, aparatul e utilizat din ce în ce mai mult pentru investigaţiile de specialitate.

Întrucât compartimentul de angiografie din Oradea va fi inclus în programul naţional abia în această primăvară, managerul Florin Bodog, a permis efectuarea de investigaţii, contracost. Pentru ca sumele necesare seturilor de materiale de unică folosinţă să fie mai accesibile pacienţilor, managerul a reuşit să achiziţioneze la preţ mai mic decât în alte centre un stoc de materiale de unică folosinţă – 600 lei setul de unică folosinţă pentru fiecare investigaţie (pacient).

Important

Tinerii medici Adrian Pop (medic chirurg vascular) şi dr. Cristian Sabău (medic cardiolog), care au fost instruiţi la „şcoala” clinicii din Timişoara, au informat că toate investigaţiile efectuate până acum au decurs bine şi fără complicaţii, iar ce e mai important că toate investigaţiile au folosit mult pacienţilor. Pe baza rezultatului de la angiografie, unii bolnavi care nu au necesitat alte investigaţii sau intervenţii chirurgicale au fost fie puşi sub tratament, mai corect, de către medicii cardiologi orădeni, iar alţii au fost îndrumaţi spre clinicile de specialitate din ţară.

Vârsta medie a celor investigaţi anul acesta cu angiograful este de circa 60 de ani şi afecţiunile de care suferă sunt diferite (coronariene, arteriopatii, cardiopatii ischemice, ocluzii de carotidă etc).

Efectuarea investigaţiilor de angiografie la Judeţeanoferă pacienţilor nu doar o scutire de efort financiar ci şi o nouă şansă la viaţă, întrucât diagnosticarea corectă, din timp, înseamnă aplicarea corectă a demersului medical şi evitarea unor complicaţii care pot fi fatale.

O.Ş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor