Peste 700.000 de salariati romani, pierduti de Statistica

Reactualizat la:
Peste 700.000 de salariati romani, pierduti de Statistica
In toate documentele oficiale, de la Guvern la UE, Romania apare cu 4.803.600 salariati, cifra comunicata de Statistica. La Casa Nationala de Pensii, adica acolo unde se strang banii, figureaza insa 5.542.000 de contribuabili care au statut de salariat si un singur contract de munca.

Astfel, se pare ca Institutul National de Statistica (INS) a pierdut 738.404 salariati, scrie Gandul in editia de joi. Pe baza numarului de salariati comunicat de INS se construiesc prognoze, strategii, se elaboreaza bugetul de stat si al asigurarilor sociale.

De pilda, pornind de la cifrele comunicate de INS, Comisia Nationala de Prognoza a estimat numarul de salariati din Romania la sfarsitul acestui an la 4.865.000. Pe baza acestei estimari s-a construit bugetul Casei Nationale de Pensii pe 2008: cat se va incasa la fondul public de pensii din contributiile salariatilor si la cat poate ajunge pensia medie prin distribuirea acestei sume.

Numarul real al salariatilor cu un singur contract de munca, inregistrat la Casa Nationala de Pensii drept contribuabili, este cu 738.404 mai mare fata de numarul total al salariatilor comunicat de Statistica.

Dovada ca salariatii care sunt in evidenta Casei Nationale de Pensii drept contribuabili exista sigur este faptul ca in numele fiecaruia se depune o declaratie din partea angajatorilor si, mai ales, se depun bani.

Discrepanta intre cifrele INS si cele ale Casei Nationale de Pensii dateaza de cativa ani. S-a aflat insa abia acum din cauza faptului ca cei de la Pensii nu au raportat niciodata public numarul de contribuabili. Au facut-o, pentru prima data, luni, cu ocazia lansarii oficiale a colectarii contributiilor la fondurile private de pensii obligatorii.

In ceea ce priveste datele furnizate de Statistica, primul semn de intrebare asupra corectitudinii lor ar fi trebuit sa fie pus in urma cu doua saptamani, cand candidatura lui Sorin Oprescu a fost acceptata de Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce fusese respinsa de Biroul Electoral Muncipal.

Scandalul a plecat tot de la cifre. BEM invalidase candidatura pe motiv ca Oprescu nu are 2% din numarul de peste 1.700.000 de alegatori inscrisi pe listele Primariei Capitalei, dar avocatii lui au venit cu anuarul statistic si au aratat ca, in conformitate cu datele INS, nu sunt decat 1.500.000 de votanti in Bucuresti.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !