Peste 900.000 de euro pentru „Centrul Ady”

Peste 900.000 de euro pentru „Centrul Ady”
Administraţia Imobiliară Oradea organizează licitaţie publică deschisă cu strigare a imobilului compus din 2 construcţii – sală de conferinţe şi motel în stadiu nefinalizat (extratabular) şi teren, în suprafaţă de 10.000 mp, situat în municipiul Oradea, str. Codrilor nr. 3, fostul centru Mecena.

Imobilul se află în imediata vecinătate a fostului ştrand Municipal. Parcela are un front stradal de cca 100 m, fiind învecinat pe latura vestică şi de sud cu viitorul complex Aquapark Nymphaea, iar la est de Ştrandul Dinamo.

Anunţul de licitaţie a fost publicat pe 29 iulie, iar documentele de calificare solicitate vor fi depuse într-un plic închis, la sediul organizatorului procedurii, Piaţa Unirii nr. 1, Sala Ghişeelor, parter – ghişeul 9 sau 7, până cel târziu la data de 26.08.2015, ora 10.00. După această dată nu se pot depune plicuri cu documente de calificare.

Taxa de participare este de 500 RON, iar garanţia de participare la licitaţie este în sumă de 100.000 RON. Preţul de pornire al licitaţiei publice deschise cu strigare: 910.000 euro, la care se adauga TVA.

Plicurile cu documentele de calificare vor fi deschise de către Comisia de vânzare a imobilului situat în Oradea, str. Codrilor nr. 3, în data de 26.08.2015, ora 12.30, în Sala mică a Primăriei Municipiului Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, et. 1.

Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia şi autentifica în termen de max. 30 zile de la adjudecarea câştigatorului, după expirarea perioadei de depunere şi instrumentare (clarificare) a contestaţiilor (7 zile de la data licitaţiei). Cumpărătorul va avea obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire pentru finalizarea/modernizarea construcţiei neterminate sau realizarea unor noi construcţii, în termen de maximum 1 an de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare şi finalizarea lucrărilor în termen de maxim 2 ani de la data emiterii autorizaţiei de luare în folosinţă a construcţiei.

„Nefinalizarea de către cumpărător a investiţiei în termen de trei ani de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare duce la pierderea garanţiei de bună execuţie şi la plata unor penalităţi de 500 de lei/zi pentru fiecare zi de întârziere, până la data emiterii autorizaţiei de luare în folosinţă a construcţiei”, se prevede în caietul de sarcini pentru vânzarea terenului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase