Pestera Meziad: cea mai frumoasa amenajare de pestera

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
5Comentarii
Pestera Meziad: cea mai frumoasa amenajare de pestera
De sâmbătă, inconfundabilul portal al Peşterii Meziad are toate şansele să devină unul dintre brandurile Bihorului.

După nouă luni de reamenajare, obiectivul s-a redeschis, într-o nouă lumină şi dotată cu căi de acces sigure şi rezistente.

Inaugurare semnificativă în peisajul turistic, evenimentul n-a fost ratat de mai marii judeţului. Între cei peste 300 de participanţi s-au remarcat trimişii Consiliului Judeţean – preşedintele Cornel Popa şi vicele Ioan Mang, prefectul şi subprefectul – Claudiu Pop şi Cristian Bitea, însoţiţi de un lung alai de primari locali şi şefi de instituţii descentralizate. Împreună cu finanţatorii – Fundaţia Româno-Americană şi Fundaţia pentru Parteneriat, aceştia au recunoscut meritele celor care au avut iniţiativa amenajării şi au pus mâna la punerea în practică a ideilor – Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD) şi primăria Remetea.

O supriză la inaugurare a fost concertul de muzică clasică oferit de formaţia „Clarineţii” într-o galerie din zona portalului.

„Peştera era deja deschisă dar dotările erau prea uzate. Acestea s-au schimbat cu unele noi şi am introdus un sistem de iluminat prietenos cu mediul, pe bază de lumină rece, acceptabil şi pentru lilieci. Asta înseamnă foarte mult pentru că această peşteră este şi rezervaţie naturală şi sunt protejate speciile de lilieci care trăiesc aici”, spune Paul Iacobaş în numele CAPDD. Peştera este amenajată pe 1.050 metri.

Lumină enigmatică

Manager de proiect şi autor al conceptului de amenajare, Viorel Lascu zice că sistemul de iluminat îşi depăşeşte valenţa utilitară: „lumina enigmatică” declanşează imaginaţia vizitatorului. „Formaţiunile simbolizează figuri fantastice sau mitologice dar şi unele legate de istoria locală”. Pe lângă frumuseţile relevate, peştera e importantă atât pentru „depozitul paleontologic” cât şi pentru cei aproximativ 20.000 de lilieci din 8 specii care hibernează în galeriile sale.

Turiştii interesaţi de aventură trebuie să ştie că tiroliana amenajată experimental în faţa portalului este gândită ca parte dintr-un parc de aventură cu trasee echipate pe deasupra peşterii.

O noua atractie in Bihor: Pestera cu Cristale

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor