Pestera Ursilor – o oază de linişte la Chişcău

1Comentariu
Pestera Ursilor – o oază de linişte la Chişcău
Peştera Urşilor a fost descoperită în anul 1975 în urma unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice aflate în Munţii Apuseni, ea aflându-se în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa, situându-se la o altitudine de 462 m.

Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de “urşi de cavernă” care au fost descoperite în acest loc. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrâneţe, ca multe alte mamifere antice, ursul de peşteră se retrăgea să moară în acelaş loc ca şi predecesorii.

   O primă explorare a peşterii a avut loc în data de 20 septembrie 1975 ,fiind efectuată de către grupul de speologi amatori “Speodava” din oraşul Ştei. Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, s-au stabilit soluţiile de amenajare şi măsurile specifice de protecţie. A durat 5 ani pentru a o amenaja la standarde mondiale, iar la 14 iulie 1980, peştera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peştera are peste 200.000 de vizitatori.

M.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor