„Petale-n vânt” la Borod

„Petale-n vânt” la Borod
Liceul Teoretic „Gabriel Ţepelea” Borod este partener în proiectul interjudeţean „Petale-n vânt”, ce reuneşte aproximativ 47 de unităţi de învăţământ din şapte judeţe: Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Alba, Braşov.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt copiii cu diferite dizabilităţi şi nevoiaşi. În cadrul proiectul interjudeţean „Petale-n vânt”, elevii din clasele a VI-a A şi a X-a de la Liceul Teoretic „Gabriel Ţepelea” Borod au organizat „Târgul de Crăciun” în data de 20 decembrie.

Astfel, elevii din cele două clase, dornici să-i ajute pe copiii cu nevoi speciale, au pregătit produse de cofetărie, felicitări, icoane, sub îndrumarea profesorilor: Lucica Mocan (profesoară de geografie, coordonatoarea proiectului), Lenuţa Gherlea (profesoară de franceză), Marius Şchiop (profesor de religie). Prin intermediul Asociaţiei „Piticot”, banii obţinuţi din vânzarea produselor vor ajunge la copiii cu probleme şi nevoi speciale.

„Este primul an când participăm la acest proiect. Elevii au fost foarte entuziasmaţi să fie implicaţi într-un astfel de proiect, să vadă cum ei, prin munca lor, pot să-i ajute financiar pe copiii cu probleme. Activitatea a fost una de succes, cu un rezultat peste aşteptări, fiind şi la prima sa ediţie”, spune prof. Lucica Mocan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !