Petarde confiscate

1Comentariu
Petarde confiscate
Aproape 1.000 de petarde şi pocnitori au fost confiscate de poliţiştii orădeni. Acestea erau comercializate ilegal. Marţi, poliţiştii Biroului Ordine Publică au desfăşurat o acţiune preventivă în zona Bulevardului Decebal din Oradea.

În cadrul acţiunii oamenii legii l-au depistat pe M.M. (46 ani) din Oradea. Acesta oferea spre vânzare 900 de petarde şi 92 de rachete, obiecte artizanale de distracţie confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice comercializate fără respectarea prevederilor legale. C

el în cauză a fost sancţionat conform prevederilor legale cu amendă de 3.000 lei noi. În plus, bunurile comercializate ilegal au fost confiscate. „Vă reamintim că obiectele artizanale şi de distacţie confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice pot fi comercializate doar de către persoane fizice sau juridice autorizate în acest sens.

Se interzice vânzarea acestora persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, a precizat subinspectorul Alina Popa purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. De asemenea, oamenii legii ţină să atragă atenţia că obiectele pirotehnice din clasa a II-a, pot fi comercializate populaţiei în perioada 27-31 decembrie şi pot fi folosite doar în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie.

Clasa din care fac parte aceste obiecte pirotehnice trebuie trecută obligatoriu pe eticheta produsului. Comercializarea cât şi folosirea pocnitorilor şi petardelor de orice tip sunt interzise. Cei care încalcă aceste prevederi riscă să scoată din buzunare între 3.000 şi 6.000 lei noi.

Simona Albinaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor