Petcu: „Ambiţiile vor fi mari”

7Comentarii
Horia Rădulescu şi Ioan Petcu
Horia Rădulescu şi Ioan Petcu
Meciul cu UTA de sâmbătă nu este considerat un simplu joc de cei doi antrenori ai FC Bihor. „Este un meci de orogolii, un derby de 20-30 de ani, în care trebuie să lăsăm la o parte alte gânduri şi să ne concentrăm pentru a obţine victoria.

Un succes ne-ar putea reabilita în faţa suporterilor”, spune secundul Horia Rădulescu, care consideră că „bătrâna doamnă” este mai slăbită decât în sezonul trecut. În ediţia 2008/2010, FC Bihor a luat patru din cele şase puncte puse în joc în dubla cu arădenii, după 3-2 la Oradea şi 0-0 la Arad. De asemenea, „roş-albaştrii” s-a impus şi într-un joc amical susţinut în această vară.

„Rezultatele din sezonul trecut pot constitui un motiv în abordarea cu multă încredere a jocului. Partida amicală nu este relevantă, întrucât într-un joc de verificare nu există concentrarea specifică unei partide de campionat. Ambiţiile vor fi mari şi jocul se anunţă aprig disputat, iar noi vrem să obţinem punct sau puncte”, afirmă principalul Ioan Petcu.

Analiză video

Zilele trecute, antrenorii şi jucătorii au făcut analiza video a jocului. „A fost o analiză amănunţită, în care le-am arătat jucătorilor unde s-a greşit şi cât de uşor am scăpat printre degete două puncte. Sperăm să nu se mai repete astfel de greşeli”, susţine Petcu. Intenţia de a efectua unele modificări în primul unsprezece, anunţată imediat după jocul cu Jiul, s-a mai estompat. „După ce am vizionat meciul, per ansamblu nu am făcut un joc slab cu Jiul.

Mai sunt antrenamente, ne mai gândim. În mare va fi cam acelaşi nucleu şi pentru UTA, dar va trebui să umblăm la moralul lor. În orice caz, lupta pentru titularizare este deschisă pentru toţi jucătorii”, afirmă antrenorul principal.

Incert rămâne Ciprian Străuţ, care după extracţia de măsea a făcut febră şi a avut frisoane, astfel că este sub tratament. O decizie finală în cazul său va fi luată astăzi. În schimb, Lukacs va fi titular contra arădenilor.

Apără tot Pascal

Nici în poartă nu se va produce nici o modificare, staff-ul tehnic hotărând să mizeze în continuare pe Andrei Pascal, considerat vinovat la golul doi marcat de ”mineri”. „Nu putem să-l scoatem ţap ispăşitor pe el. Până la el au mai greşit şi alţii, dar greşeala portarului se vede. A fost foarte afectat zilele trecute. Sper să se mobilizeze la Arad şi să facă un meci bun”, a conchis Petcu.

Teodor Biriş

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor